Cultura post-Bizantina. Exista un Commonwealth bizantin? ce caracterizeaza aceasta cultura?

Cultura post-Bizantina. Exista un Commonwealth bizantin? ce caracterizeaza aceasta cultura?
Cred ca nu e nevoie aici sa dezbatem cea ce e de la sine inteles: exista diferite culturi? Pot aceste culturi sa se categoriseasca, sa fie adunate in grupuri culturale? In primul rand aceste grupuri culturale sunt evidente chiar si observatorului neavizat iar in al doilea rand academicieni renumiti au clarificat de mult acest aspect, un exemplu aici ar fi cunoscutul Samuel P. Huntington care a pus pe hartie teoriile lui despre grururile culturale inca de pe la inceputul deceniului trecut.
Academicianul Huntington vorbeste despre niste linii delimitatoare de grupuri culturale. Mai atrage atentia de asemenea asupra pericolului ca in liniile de demarcatie intre culturi sa apara conflicte care ar putea duce la un nou razboi mondial. Aceasta este insa o alta discutie, avand in vedere ca asemenea decizii fac parte din politicul si nu din culturalul, care este cea ce ne intereseaza pe noi aici.
Una dintre culturile definite de S.P. Huntington este si cea “ortodoxa”. Dupa Huntington aceasta cultura se afla sub hegemonia Rusiei cea ce era probabil adevarat in cea mai mare masura (micile exceptii cum ar fi Grecia erau tratate in capitole speciale in cartea lui si era aratata influenta subterana exercitata de fosta Uniune sovietica in interiorul acelui stat din periferia - pe atunci - a Europei). La vremea respectiva Romania si Bulgaria aveau inca guverne puternic orientate pro-comunist.
In ziua de astazi situatia s-a schimbat dramatic. Grecia din 1995 a devenit “miracolul” Uniunii Europene, dand dovada de o incredibila dinamica care trecand prin adoptarea monedei Euro (care a plasat acest stat din periferia Europei chiar in nucleul “forte”) si culminand prin gazduirea cu succes a jocurilor olimpice desfasurate in conditii de siguranta chiar in mijlocul unui tumultuum de amenintari din partea fundamentalistilor islamici impotriva Europei (ministrii de externe a Greciei vorbeau in cercuri reduse in perioada aceea despre puterea “soft” al acestui stat post-bizantin lucru ce s-ar putea explica doar daca am lua drept ipoteza de lucru o mostenire imperiala).
Subiectul Grecia este foarte important pentru ca acest stat a fost primul stat care facea parte din “statele sarace mediteranene” (Italia este inca de la inceputurile secolului 20-lea un stat industrializat, puternic, in care nordul este comparabil ca putere cu Germania si in consecinta nu este inclus in grupul celor saraci in pofida sudului). Intrarea Greciei in comunitatea economica europeana in 1981 s-a datorat unei mosteniri culturale a carei continuator direct era. Aceasta intrare a Greciei in 1981 a deschis calea pentru celelalte state mediteranene in 1986 (Spania si Portugalia) creand o dinamica (Austria, Suedia, Finlanda in 1995) care a culminat cu marele val din 2004 si care (se pare) s-a incheiat cu intrarea Romaniei si Bulgariei (intrarea statelor din vestul balcanilor precum si a Turciei sunt de mult amanate pentru un viitor mai mult sau mai putin indepartat).

Grecia s-a pretins continuatorul culturii grecesti antice. Aceasta cultura a fost formata prin navalirea culturii grecesti asupra imperiul Persan cucerit de Alexandru cel Mare dand nastere la o serie noua de state, toate partase unei culturi comune, numita Hellenistica. Influenta culturala s-a intins din sudul Frantei pana la granita cu China (secolul 2-lea i.d.H statele Indo-Hellenistice) intinzandu-se de a lungul drumului matasii si unificand spatiul acela imens sub o limba si un mod de a gandi comun.
Cucerirea Romana a intins limitele lumii civilizate pana la nordul barbaric impregnand cu aceasta cultura (denumita acum greco-romana) spatiul europei de nord.
Cand capitala imperiului s-a mutat la Nova Roma, Constantinopolul, Romania s-a gasit plasata in centrul acestui nod cultural si astfel in vecinatatea directa cu centrul cel mai stralucit al acestei culturi pan-europene.
Romania a orbitat in continuu in jurul Constantinopolului. Bucurestiul si Iasul s-au aflat la o aruncatura de brat de aceasta Metropola avand cale deschisa si comunicare directa cu "Tzarigradul", orasul de resedinta a Cezarului/Tzarului.
Pozitia aceasta s-a pecetluit in secolul 9-lea cand s-a increstinat Rusia. Increstinarea acestui spatiu a centrat Romania chiar in mijlocul lumii ortodoxe oferindu-i o adancime strategica, o siguranta din punctul de vedere cultural. Evident, adeseori au existat lupte sau invazii din partea rusilor, insa ele nu au pus niciodata in pericol identitatea culturala al poporului Roman. Chiar in perioada imperiala populatiile Romanesti din Moldova s-au intins pana dincolo de transnistria intr-o transhumanta pasnica, intrand si colonizand in adancime Ucraina. Lucrurile s-au schimbat doar dupa revolutia bolsevica cand paradigma culturala s-a schimbat in Rusia. Venirea unei ideologii straine, de sorginta central-europeana, germana, marxismul cu adoptarile lui Leniniste (Lenin facea parte din elita non-rusa, avand o cultura central europeana, eminamente germana), venirea acestei ideologii a transformat radical imaginea in Rusia, transformand-o de la un stat ortodox care se lupta sa reinstaureze un imperiu panbalcanic cu capitala la Constantinopol (visul Ecaterinei celei Mari), intr-un stat totalitarist cu structuri inchizitoriale care trebuia -in viziunea statului- sa reglementeze toate aspectele vietii umane.
Perioada modernista, de dupa revolutia Franceza cu noua ei conceptie asupra valorii omului a fost orbeste copiata in spatiul postbizantin in incercarea popoarelor subjugate turcilor de a se elibera. Din pacate aceasta temelie a condus la o constructie care nu corespundea nevoilor comunitatilor post-bizantine. Institutionalizarea invatamantului si dreptului a smuls din mainile comunitatilor locale exact fundamentele bunei convietuiri si independentei lor ca comunitati. Vechea randuiala cand diferentele de opinie se rezolvau la sfatul batranilor, oamenilor intelepti investiti cu respectul si acceptul comunitatilor, s-a inlocuit de avocati necunoscuti care interpretau reguli legiferate prin parlamente, departe de nevoile locului, cazuri judecate de judecatori de profesie, adeseori prea adanciti in surpaspecializarea lor si necunoscatori ale necesitatilor fiecarei grupe sociale si mestesugaresti.
Spatiul “federal” postbizantin, aceasta retea de Polis-uri, cu demos-ul local, in care orice cetatean se putea face auzit, mostenirea antichitatii clasice adaptata spatiului mioritic, s-a inlocuit de o prinsoare de metal asupra tuturor activitatilor vietii satului, un control absolut exercitat de necunoscuti aflati departe, prin “capitale” si “metropole”.

Strainii au inceput sa administreze treburile zilnice ale comunitatilor locale.
Rezultatul a fost ofilirea acestor structuri. In ziua de astazi satele, baza culturala a poporului Roman sunt in paragina, depopulate, fara tineret. Scolile se inchid una dupa alta si putinii batrani care mai populeaza satele acestea amarate se zbat in conditiile cele mai vitrege sa supravietuiasca in conditii economice precare si adeseori la cateva ore distanta de cel mai apropiat medic.
Oare exista vreo sansa de revenire?
Astept comentariile voastre.