luni, noiembrie 21, 2005

La Ok Meydan al orasului Darulaceze - Etalon de convietuire de popoare si religii


La Ok Meydan al orasului Darulaceze
Etalon de convietuire de popoare si religii

Am gasit un un articol interesant scris de Arhimandritul Dositheos. Mi s-a parut foarte interesant si in consecinta l-am tradus din greceste si voila:


Imi spusese in urma cu doi ani patriarhul nostru: “in ziua de dinainte de sarbatoarea sfantului Gheorghe la vecernie, a slujit la capela care se afla la caminul de batrani din orasul ...”. Nu am retinut numele orasului, mi-a ramas insa restul intiparit in minte. Ca in acest camin de batrani, datand din perioada otomana exista o bisericuta ortodoxa, o sinagoga si o moschee. Ca dupa multi ani a vizitat un patriarh acel loc. Si ca a fost primit cu multa bucurie si respect. M-am gandit atunci ca trebuie si eu sa vizitez acest camin.

Anul acesta deci, dupa atentatele teroriste impotriva sinagogelor si consulatului britanic, dar si in urma unor voci despre “barbari”, am luat hotararea sa-l vizitez. Am cercetat in consecinta si am aflat:
La Ok Meydan al Orasului (cu O mare, asa denumesc populatiile crestine Orasul cu O mare, Orasul oraselor, Constantinopolul), camin de varstnici saraci, Darulaceze, cladit in 1896 in timpul domniei Sultanului Abdul Hamit (1876-1909).

In acesta ctitorul a reconstruit o geamie, o sinagoga si o biserica ortodoxa, biserica sfantului Gheorghe.
Care a fost motivul? In acest camin imperial de saraci, isi gaseau ultimul refugiu, in mod indiscriminatoriu, musulmani, crestini si evrei. Si ca sa slujeasca fiecare dupa traditiile lui s-au construit aceste temple. Si preotul ortodox putea sluji, rabinul putea interpreta Torah si Hogea sa citeasca din Coran.. Astfel toti convietuiau intru iubire fara ca cei amarati sa simta ca guvernul face discriminari fata de ei. Anii au trecut. Ultimul Romeu (numele folosit de greci in turcia, inseamna Roman in greceste) a murit in urma cu patru ani. Dar biserica ramane. Si graieste in cel mai bun mod pentru posibilitatea convietuirii oamenilor din nationalitati diferite, religii diferite, cu obiceiuri si moravuri deosebite.

Cred cu toata modestie ca acest respect al credintei celuilalt, are radacini adanci in timpuri stravechi. Ne aduc aminte vremurile cand in Constantinopol inca din secolul al 8-lea exista “maghisdion” (templu) pentru comerciantii musulmani care vizitau Orasul, centrul lumii de atunci. Si in manastirea Sinai, unde langa catolicosul manastirii exista templu cu minaret pentru nevoile religioase ale Ghebelia, tribului care locuieste in apropierea manastirii. Au existat si mai tarziu vremuri binecuvantate cand locuitorii unui cartier puteau avea templele lor unul langa celelalt. Spre exemplu Ortakyoi, Mesochoron din Bosfor. In acelasi cartier exista biserica Sfantul Focas, sinagoga si geamie. Si nu a existat nici-o problema, niciodata. Problemele le creeaza politicienii cei rai, si interesele lor economice mizerabile. Acestea folosesc religia ca o arma sau instrument de distrugere. Si poporul plateste scump.

Am vizitat caminul de saraci din Ok Meydan. Si cu ochii mei amverificat cea ce auzisem. M-am si fotografiat ca dovada de netagaduit. Este o mare intindere cu cladiri marete si independente din piatra. In mijloc exista o curte cu platani de secole si gradini cu o multitudine de plante si flori. In nord sub acelasi acoperis templul ortodox cu sinagoga evreiasca. Acoperis comun dar intrari diferite si zid despartitor solid. Chiar proaspat vopsite cu vopsea lavabila in interior. In sudul curtii se afla moscheea. Ingenunchiand in biserica noastra am stat si m-am gandit.

Aceasta institutie Otomana ar putea deveni compasul convietuirii oamenilor cu origini diferite, cu credinte diferite. Crestinul Ortodox nu se misca din credinta nici macar cu un centimetru. Este intemeiat pe piatra solida, si aceasta piatra este Hristos. Crestinul crede ca biserica lui este stalp si temelie a adevarului.
Insa nu are fanatism. Respecta credinta celorlalti.

Recunoaste dreptul lor sa-l slujeasca pe dumnezeul sau dumnezeii lor cum doresc sau cum cred de cuviinta. Ortodoxul are spirit ecumenic, larg. Nu-i este frica de convietuire. Dialogheaza, intelege, ajuta. Are simt pentru adevar in care crede si nu are dubii despre el chiar daca este singur printre neamuri straine si de alta religie. Izolationismul provincial nu ajuta cu nimic. Este trecut. Doar o cale mai exista. Convietuirea intru dragoste pentru toti si persistenta in “credinta data odata sfintilor” (epistola lui Iuda, 3). Exemplu de copiat si in acesta Constantinopolul ecumenic. Darulaceze din Ok Meydan.


Decembrie 2003
Arhimandrit Dositheos