„Mintea vede toate, chiar și cele din ceruri. Și nimic nu o întunecă, fără numai păcatul. Prin urmare, celui curat nimic nu-i este de neînțeles, iar cuvîntului său nimic nu-i este cu neputință de exprimat.”2
Totuși, pînă la
sfințenie, trăim în minciună. Sfințenia este semnul că
desăvîrșirea omului în Hristos este lucrătoare. Aceasta e o
lucrare eternă întrucît ea are loc prin „unirea omului
credincios cu Dumnezeu, în Hristos. Dar cum Dumnezeu este nesfîrșit,
ținta unirii cu El, sau a desăvîrșirii noastre, nu corespunde
niciodată vreunui capăt, de la care să nu se mai poată înainta.”3
Fericirea este starea de
bine rezultată din această lucrare. Ceea ce experimentăm la nivel
emoțional și care nu se află în legătură cu Adevărul este
nefericire. Din cauza patimilor noastre nu avem o raționalitate
limpede ci una bolnavă care cotează ca fiind fericire orice stare
de satisfacție a simțurilor și orice moment de acalmie.
Unii, aflați încă în
avîntul patimilor, se simt fericiți, alții avînd deja sufletul
amorțit se conving singuri că sînt fericiți. Pe aceștia îi lasă
Dumnezeu să traiască asemenea bogatului nemilostiv4
din Evanghelia duminicii a XX-a după Rusalii. Dar cei mai mulți
încep să se dezmorțească și chiar să trăiască o viață cu
angajamente religioase, mulți dintre aceștia sînt chiar
practicanți consecvenți ai credinței aflați la începutul luptei
de despătimire. Aceștia din urmă încep să cunoască Adevărul
dar fie nu au reușit să transforme în trăire acest eveniment, fie
doar încep să simtă amărăciunea care vine din plăcerea
simțurilor sub formă de falsă fericire. Așadar încep să
înțeleagă că fericirea nu stă în plăcere și se angajează
într-un efort ascetic și de disciplină religioasă dar care,
pentru că încă sînt niște moleșiți și alintați, le găsesc
neatractive și astfel se pomenesc lipsiți de alintul plăcerilor și
captivi într-o viață care le pare fadă.
Evagrius of Pontus, fol. 49vhttp://evagriusponticus.net/images.htm |
Avva Evagrie Ponticul ne
explică în cel fel se săvîrșesc cele descrise spunînd că
aceștia din urmă sînt captivii ispitelor unui drac:
„Toți dracii fac sufletul iubitor de plăceri; numai dracul întristării nu primește sa facă aceasta, ci el ucide gîndurile celor care au început aceasta viețuire tăind și uscînd prin întristare orice plăcere a sufletului...”5
Sfîntul Ioan Casian,
asemenea lui Evagrie, vede nefericirea ca fiind lucrarea unui duh
necurat și viclean care are ca scop împiedicarea progresului
duhovnicesc și o descrie astfel:
„Cînd duhul acesta
viclean tabără asupra sufletului și-l întunecă în întregime,
nu-i mai îngăduie să-și facă rugăciunile cu osîndire, nici să
stăruie cu folos pe lîngă sfintele citiri și nu rabdă pe om să
fie blînd și smerit față de frați. Îi pricinuiește scîrbă de
toate lucrurile și față de însăși făgăduința vieții.”6
Întristarea distruge
orice bucurie, nici una nu este destul de mulțumitoare pentru cel
care îngăduie... citiți mai departe
___________
1Folosesc
prezentul pentru că pentru noi sfinții sînt la fel de vii ca
oricare persoană pe care o cunoaștem si pentru că viziunea lor
își păstrează validitatea peste veacuri.
2Dumitru
Stăniloae (trad.), Filocalia, ed. Humanitas, București, 2008, vol.
I, p. 27;
3pr.
Dumitru Stăniloae, Ascetica și mistica Bisericii Ortodoxe, ed.
IBMBOR, București, 2002, p. 5;
4Luca
16, 19-31, Biblia sau Sfînta Scriptură, online:
http://bibliaortodoxa.ro/despre.php, 29.09.2014, Mt. 24, 45-47 -
pentru toate citatele scripturistice, cu precizarea că acolo unde
se va cita din alte versiuni, acestea vor fi specificate ca atare;
5Dumitru
Stăniloae (trad.), Filocalia, ed. Humanitas, București, 2008, vol.
I, p. 60;
6Idem,
p.114;
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu