Constantin Balaceanu-Stolnici scrie printre altele despre apartenenta Romaniei in Europa:
"Din punct de vedere cultural, lucrurile sunt tot atît de clare, dar într-un context mult mai complicat datorita evolutiei istorice a Europei.
Marea globalizare realizata de imperiul roman a reunit într-o structura politico-militara unica tarile circummediteraneene, printre care tarile sud-europene si cele ale Orientului Apropiat si de Mijloc. In aceeasi structura au fost integrate la un moment dat si o parte din teritoriilor noastre, ca si cele britanice, integrare care a depasit obiectivele sale, caci a dus la romanizarea populatiilor de la noi si includerea noastra în sistemul latinitatii.
Ulterior când, sub presiunea dificultatilor de ordin administrativ si militar, Teodosie cel Mare a împartit imperiul între cei doi fii ai sai - Arcadiu si Honoriu - , el a declansat un proces care avea, în cursul secolelor, sa duca la organizarea a doua Europe, una rasariteana centrata de Bizant si Alexandria, grecizata, ortodoxa si platoniciana, cealalta centrata de vechea Roma, latinizanta, catolica si aristoteliana.
În tot Evul Mediu, Europa bizantina a dominat, prin stralucirea culturii si spiritualitatii ei, ca una ce s-a situat în continuarea helenismului, a unui helenism evident metamorfozat de crestinism.
In aceasta perioada de aproape un mileniu, Europa vestica, subjugata si împartita de popoarele germanice, s-a restructurat tîrziu din sec. IX, realizând acea lume carolingiana cultural unitara, din care se va dezvolta mai târziu civilizatia occidentala ce se va impune. În acest context, tarile noastre s-au organizat în cadrul lumii Constantinopolitane, integrîndu-se atît de bine încît, dupa disparitia basileilor înlocuiti de padisahii otomani, am continuat cultura si spiritualitatea imperiului de rasarit, realizînd ceea ce N. Iorga numea Bizant dupa Bizant. Prezenta noastra în sistemul Europei ortodoxe a creat însa falsa idee a dezvoltarii noastre în afara Europei, idee întretinuta de ignoranti sau oameni de rea credinta."
Mi se pare ca descrie in cel mai frumos si cult mod subiectul nostru principal, anume apartenenta Romaniei la un spatiu cultural unitar bizantin si post-bizantin, eminamente European. Articolul este o placere si recomand internautilor citirea lui, autorul avand o luciditate extraordinara cu mult dincolo de cea pe care majoritatea dintre noi o-ar avea.
Impresionant, recomandare 5*****
4 comentarii:
Citeam intr-o carte o teorie despre continuitatea culturala din vremea Polis-urilor/comunitatilor din grecia antica, din epoca clasica transmise apoi prin puterea civilizatoare a lui Alexandru cel Mare peste tot orient. Este vorba despre orasul-stat-comunitate al oamenilor liberi care cad de acord prin dialog intr-un mod democratic, dialog care se desfasoara intr-o agora care este centrul comunitatii.
Evident nu poti dialoga cu cineva care nu-ti este egal, lui ii poruncesti. Cea ce inseamna ca avem cateva trasaturi definitorii:
1. egalitate si in consecinta libertate
2. Un loc central in care oricine face parte din comunitate, are dreptul sa se ridice si sa-si spuna parerea, loc numit agora si bema.
3. Luarea hotararilor de comun acord prin discutie libera, deci dialog, nu monolog. Dupa ce fiecare isi spune parerea membrii comunitatii dezbat, critica si hotarasc de comun acord care va fi politica polisului lor. Toate acestea intr-un mod politicos, civilizat.
Dincolo de acesti oameni liberi in cetatile-Polis-urile lor erau triburile de barbari. Dezorganizati, absolutisti, cu un sistem in care unul hotara pentru toti si ceilalti i-se supuneau barbarii nu erau capabili de politica politicoasa, neavand Polis-uri ci sate tribale.
Prin cucerirea vastului commonwealth Hellenistic creat de Alexandru si diadohii lui de catre Roma, in final s-a creat o entitate statala unitara.
Daca pana atunci exista un spatiu cultural unificat dar multe state, de la cucerirea Romana incoace imperiul si oecumene siau suprapus (oarecum pt ca spatiul Hellenistic ajunsese pana la Bactria in nordul Indiei pe cand Roma a luptat tot timpul cu Partia Hellenistica). Cea ce este cert insa este propagarea Hellenismului si in vestul europei precum si universalizarea termenelor de om civilizat si barbar.
Imperiul Roman a continuat traditia Polisurilor independente (multe polisuri al imperiului aveau chiar dreptul sa bata propria moneda, iar razboaiele civile erau la ordinea zilei). Diferenta a fost ca s-a creat o ierarhie milenara: de la epoca luptelor pt suprematie ale oraselor Hellenistice (Alexandria, Ephesus, Antiochia, Seleucia, Massilia etc) importanta a trecut catre Roma. Roma a devenit Orasul (cu "O" mare) la care duceau toate drumurile.
Aceasta stralucire a fost permutata noi capitale, orasului ctitorit de Constantin cel Mare, Constantinopol (care s-a numit "Nova Roma", i-s-a mai spus Czarigrad, s-a elogiat cu poeticul titlu de "giuvaerul levantului").
Cea ce este clar insa e ca stralucirea Orasului si ai culturii pe care o reprezinta s-a bazat pe apartenenta lui in siragul lung de Polis-uri, orase-comunitati ale oamenilor liberi, care democratic prin dialog hotarau in agora viitorul lor.
O forta civilizatoare de 2.000 ani
Este intr-adevar foarte interesanta problematica aceasta. Democratia... este ea apanajul parlamentelor sau este oare un exercitiu direct, ai exprimarii propriei pareri, ai relatiei interpersonale? Oare pot vorbi despre democratie cand mi-e frica de interlocutorul meu? Poate exista democratie in conditii alte decat de egalitate?
Iar Atunci e extrem de important sa ne gandim, cum apare egalitatea. Cum era posibil in Bizant imparatul si ultimul cetatean sa fie egali? cum a fost posibil a un soldat din cele mai indepartate provincii sa devina imparat, sa devina unsul lui Dumnezeu?
Este nevoie de exercitiu de libertate. Este nevoie in primul rand ca fiecare dintre noi sa vrea sa se simta liber. Iar curajul pentru acest efort, efortul responsabilitatii, straduinta autorespectului nu-l poate da minic altceva decat dragostea pentru aproapele. De ce altfel sa fiu liber? Daca comoditatea este idealul cuiva suprem, atunci el ar trebui sa aleaga sa fie cel mai supus sclav.
Nu-i asa?
Imi pare ca am sa contrazic in cele ce urmeaza tonul majoritatii comentariilor ca sunt deja postate.
In primul rand civilizatia bizantina nu se baza pe ceea ce se bazeaza astazi democratia (asa cum o cunoastem) adica plebiscitul popular, egaliatate s.c.l. Cred ca ar fi extrem de utila o definire a democratiei, ce a fost ea in antichitate, in Bizant (daca a fost) si ce a devenit in epoca moderna si post-moderna. Trebuie sa tinem cont ca in Bizant istoria se facea adeseori prin abuz sau uzurpare, metode nu tocmai democratice. Christo Demotis afirma ca imparatul si ultimul cetatean erau egali. Binenteles ca nu asa stateau lucrurile. Daca totusi uneori niste muritori de rand ajungeau basilei (precum un parlit ca Vasile al II-lea Bulgarohtonul, un soldatoi necioplit ca Nichifor Focas sau o actrita de teatru = prostituata in acele vremuri ca si Teodora) era vorba de proclamare de imparati de catre armata, care apoi lupta si pentru impunerea lui in defavoarea imparatului legal.
Sigur ca cele de mai sus nu anuleaza Bizantul ca forta civilizatoare. Insa ideea generala este ca nu toate erau bune si frumoase, nici macar in teocratia bizantina - cum, poate, nimerit au denumit-o istoricii ecleziastici mai noi.
Mircea a punctat nevoia clarificarii democratiei. De fapt cuvantul democratie este de sorginte greaca si este aproape zilnic confundat in occident cu cuvantul republica.
Ca sa punem lucrurile la punct haideti sa cautam un pic radacinile fiecarui cuvant:
Democratie (gr) = Demos (popor, comunitate) si cratos (a tine, astapani).
Republica (lat) = Res (lucru, treburi) si publica (public, al spatiului comun, comunitar).
Dupa cum se vede exista o diferenta de nuanta inca de la bun inceput: in acceptiunea greaca demos-ul, comunitatea oamenilor liberi, cetatenilor iberi al Polis-ului au drept de vot si obligatia de a fi activi in treburile polis-ului (politica). (de aici si cuvantul politicos in romana = a fi conform canoanelor polisului). Aceasta obligatie includea in mod evident apararea militara (stagiul militar din varsta frageda) dar si prin implicarea in treburile comune ai comunitatii/Polis-ului. Cel care era "privat" (idiotes) era o specie abominabila de om (desi tolerat). De acolo si acceptiunea cuvantului "idiot" in limbile latine care au preluat termenul doar cu conotatia peiorativa.
Imperiul lui Alexandru cel mare si apoi ale Diadohilor a continuat traditia greciei clasice, ai independentei comunitatilor locale, atata timp cat ele se supuneau autoritatii imperiale (vremelnice de altfel avand in vedere viteza cu care teritoriile hellenistice isi schimbau stapani).
Puterea comunitatilor locale s-a pastrat si in perioada romana dupa cum se vede de la multitudinea de monede pe care la tipareau orase semi-independente. De altfel Egiptul care a fost atat de importanta pentru destinul imperiului Roman a fost un stat independent iar ultima regina grecoaica, Cleopatra a fost descendent direct al generalului Macedonean Ptolemeu. Ar suna greu de crezut dupa cat de puternic era legata soarta acestui stat cu imperiul Roman.
Democratia deci in acceptiunea greaca este sistemul acesta politic, puternic descentralizat, in care puterea se afla la nivelul comunitatii. Acest sistem poate convietui cu o structura imperiala, adeseori rigida, tocmai pentru ca aceasta structura nu este interesata de treburile oricarui sat (la orase impartirea administrativa era pe bresle).
De fapt statul aduna taxele pe comunitati, fiecare comunitate trebuind sa plateasca o suma. Cum se impartea responsabilitatea adunarii acestei sume era treaba fiecarui sat, sau bresle, fiecarei comunitati in parte.
Aceasta atitudine de descentralizare puternica a continuat si dupa caderea Constantinopolului in mainile Ottomanilor. Unitatea de taxare era statul iar "batranii" fiecarui sat erau responsabili cu bunastarea oamenilor si cu adunarea birurilor. Adeseori sate intregi isi declarau independenta fata de poarta iar in istoria balcanilor cucerite sunt cunoscute multe cazuri de comunitati, federatii de sate care s-au pastrat independente pana la secolul 19 (mai ales in sudul balcanilor, cum ar fi federatia celor 12 sate din Suli in albania de azi sau comunitatile din Pelion care aveau liceu in 1750!)
Cat despre sistemul republican... il traim chiar in ziua de astazi.
Din punctul acesta de vedere este evident (cum de altfel zice si prietenul nostru, mirceasz) ca intr-adevar "civilizatia bizantina nu se baza pe ceea ce se bazeaza astazi democratia".
Astazi sistemul nu este democratic, este mai ales republican. Nu orice cetatean poate lua cuvantul in "Agora" ci de fapt un numar mic de "reprezentanti" alesi pot lua cuvantul si ei se presupune ca reprezinta comunitatile care i-au ales.
De fapt toata discutia aceasta despre democratia si republica a binevenita in blog si-i multumesc prietenului nostru pentru ca a mentionat acest subiect foarte important de altfel.
Mirceasz ne a atras atentia asupra modelului bizantin care fiind diferit de cel folosit astazi ne ar putea fi de folos pentru imbunatatirea performantelor sistemului actual.
De asemenea as vrea sa ma declar inca o data de acord cu una dintre afirmatiile prietenului nostru: "Insa ideea generala este ca nu toate erau bune si frumoase, nici macar in teocratia bizantina - cum, poate, nimerit au denumit-o istoricii ecleziastici mai noi."
Este o tendinta generala ca unele persoane sa considere ca cea ce a fost este mai bun decat cea ce este. In general trecutul uitandu-se nu mai supara pe nimeni cea ce-l face (dupa un anumit timp) mult mai "atractiv" decat a fost cu adevarat.
Este foarte important sa retinem ca in pofida faptului ca imperiul bizantin a fost o imensa putere culturala si civilizatoare in vremea respectiva, nu a reusit totusi sa se desprinda de cadrul general ai acelei epoci: o epoca plina de cruzime, cu barbari care navaleau prin toate colturile pamantului, cu pretendenti care se omorau, fratricide si razboaie de orice fel.
Cine idealizeaza trecutul nu face decat sa cada in capcana nostalgiei, sau mai bine zis "nostalgismului" ca sa mai adaugam un -ism, o ideologie printre multele deja existente.
Dupa mine imperiul bizantin este unul dintre polii civilizatiei europene, continuatorul spiritului clasic, continuatorul unei culturi importante si extraordinare care de altfel reprezinta si radacinile popoarelor noastre. Acest fapt in sine este important, sa ne recunoastem radacinile ca sa ne cunoastem pe noi insine. Cunoasterea propriei identitati cu calitatile si defectele noastre ne poate ajuta sa ne alegem calea cea mai potrivita firii noastre balcanico-bizantine.
Persoanele care ataca trecutul nostru/lor sunt fie complexate de acesta fie-l ignora. Tocmai aceste persoane sunt pasibile caderii intr-una dintre cele doua extreme: ideologizarea unui trecut nostalgic sau rejectia acestui trecut per total fara pastrarea elementelor lui bune.
(Trebuie sa recunoastem ca exista culturi fara radacini, asa zisa "civilizatie coca-cola" fiind una dintre ele desi asemenea culturi fara radacini sunt pasibile la multe probleme tocmai din cauza lipsei de radacini si trecut. Acest subiect poate sa fie discutat intr-un alt post).
In conlcuzie este bine sa tinem minte cum a punctat mirceasz ca:
- trecutul este doar cea ce zice cuvantul. Trecut. Reprezinta radacinile noastre (daca vrem), ne poate ajuta sa trasam viitorul nostru) insa nu il substituie. Nu trebuie nici ideologizat si nici atacat.
- exista o diferenta imensa (desi la inceput greu de vazut) intre democratie si republica. Sistemul republican de astazi ar avea multe de invatat de pe urma descentralizarii comunitare din trecut.
Trimiteți un comentariu