sâmbătă, august 27, 2005

C-tin Balaceanu-Stolnici dixit


Constantin Balaceanu-Stolnici scrie printre altele despre apartenenta Romaniei in Europa:
"Din punct de vedere cultural, lucrurile sunt tot atît de clare, dar într-un context mult mai complicat datorita evolutiei istorice a Europei.
Marea globalizare realizata de imperiul roman a reunit într-o structura politico-militara unica tarile circummediteraneene, printre care tarile sud-europene si cele ale Orientului Apropiat si de Mijloc. In aceeasi structura au fost integrate la un moment dat si o parte din teritoriilor noastre, ca si cele britanice, integrare care a depasit obiectivele sale, caci a dus la romanizarea populatiilor de la noi si includerea noastra în sistemul latinitatii.
Ulterior când, sub presiunea dificultatilor de ordin administrativ si militar, Teodosie cel Mare a împartit imperiul între cei doi fii ai sai - Arcadiu si Honoriu - , el a declansat un proces care avea, în cursul secolelor, sa duca la organizarea a doua Europe, una rasariteana centrata de Bizant si Alexandria, grecizata, ortodoxa si platoniciana, cealalta centrata de vechea Roma, latinizanta, catolica si aristoteliana.
În tot Evul Mediu, Europa bizantina a dominat, prin stralucirea culturii si spiritualitatii ei, ca una ce s-a situat în continuarea helenismului, a unui helenism evident metamorfozat de crestinism.
In aceasta perioada de aproape un mileniu, Europa vestica, subjugata si împartita de popoarele germanice, s-a restructurat tîrziu din sec. IX, realizând acea lume carolingiana cultural unitara, din care se va dezvolta mai târziu civilizatia occidentala ce se va impune. În acest context, tarile noastre s-au organizat în cadrul lumii Constantinopolitane, integrîndu-se atît de bine încît, dupa disparitia basileilor înlocuiti de padisahii otomani, am continuat cultura si spiritualitatea imperiului de rasarit, realizînd ceea ce N. Iorga numea Bizant dupa Bizant. Prezenta noastra în sistemul Europei ortodoxe a creat însa falsa idee a dezvoltarii noastre în afara Europei, idee întretinuta de ignoranti sau oameni de rea credinta."


Mi se pare ca descrie in cel mai frumos si cult mod subiectul nostru principal, anume apartenenta Romaniei la un spatiu cultural unitar bizantin si post-bizantin, eminamente European. Articolul este o placere si recomand internautilor citirea lui, autorul avand o luciditate extraordinara cu mult dincolo de cea pe care majoritatea dintre noi o-ar avea.
Impresionant, recomandare 5*****

9 comentarii:

Dux Decanto spunea...

Altera Roma
Noua Roma, Deutera, Bizanţul sau poate chiar mult mai interesant pentru contemporaneitate spus, Altera Roma este o referinţă istorică fără nici un dubiu.
Unde este Altera Roma? A pierit in istorie sau este in continuare prezentă printre noi?
Şi-a terminat Altera Roma discursul?
Să presupunem că nu. Ce ar mai fi de spus?
Poate că ar fi de spus că Bizanţul – Altera Roma este o comunitate supra-naţională care pare sa aibe rânduieli mult mai imprimate în conştinţa comunitarilor săi decât orice alte rânduieli ulterioare, de vreme ce se mai pot citi şi azi în vieţile naţiunilor moştenitoare.
Acestea ne fac pe noi cei din spaţiul bizantin să ne simţim mai apropiaţi unii de alţii şi să împărtăşim defecte şi calităţi care ne apropie.
Cum s-a făcut aceasta?
Ce forţă civilizatoare trebuie sa fi avut romeii de partea lor pentru a produce o astfel de schimbare în conştinţa popoarelor?

Christo Demotis spunea...

Citeam intr-o carte o teorie despre continuitatea culturala din vremea Polis-urilor/comunitatilor din grecia antica, din epoca clasica transmise apoi prin puterea civilizatoare a lui Alexandru cel Mare peste tot orient. Este vorba despre orasul-stat-comunitate al oamenilor liberi care cad de acord prin dialog intr-un mod democratic, dialog care se desfasoara intr-o agora care este centrul comunitatii.
Evident nu poti dialoga cu cineva care nu-ti este egal, lui ii poruncesti. Cea ce inseamna ca avem cateva trasaturi definitorii:
1. egalitate si in consecinta libertate
2. Un loc central in care oricine face parte din comunitate, are dreptul sa se ridice si sa-si spuna parerea, loc numit agora si bema.
3. Luarea hotararilor de comun acord prin discutie libera, deci dialog, nu monolog. Dupa ce fiecare isi spune parerea membrii comunitatii dezbat, critica si hotarasc de comun acord care va fi politica polisului lor. Toate acestea intr-un mod politicos, civilizat.
Dincolo de acesti oameni liberi in cetatile-Polis-urile lor erau triburile de barbari. Dezorganizati, absolutisti, cu un sistem in care unul hotara pentru toti si ceilalti i-se supuneau barbarii nu erau capabili de politica politicoasa, neavand Polis-uri ci sate tribale.
Prin cucerirea vastului commonwealth Hellenistic creat de Alexandru si diadohii lui de catre Roma, in final s-a creat o entitate statala unitara.
Daca pana atunci exista un spatiu cultural unificat dar multe state, de la cucerirea Romana incoace imperiul si oecumene siau suprapus (oarecum pt ca spatiul Hellenistic ajunsese pana la Bactria in nordul Indiei pe cand Roma a luptat tot timpul cu Partia Hellenistica). Cea ce este cert insa este propagarea Hellenismului si in vestul europei precum si universalizarea termenelor de om civilizat si barbar.
Imperiul Roman a continuat traditia Polisurilor independente (multe polisuri al imperiului aveau chiar dreptul sa bata propria moneda, iar razboaiele civile erau la ordinea zilei). Diferenta a fost ca s-a creat o ierarhie milenara: de la epoca luptelor pt suprematie ale oraselor Hellenistice (Alexandria, Ephesus, Antiochia, Seleucia, Massilia etc) importanta a trecut catre Roma. Roma a devenit Orasul (cu "O" mare) la care duceau toate drumurile.
Aceasta stralucire a fost permutata noi capitale, orasului ctitorit de Constantin cel Mare, Constantinopol (care s-a numit "Nova Roma", i-s-a mai spus Czarigrad, s-a elogiat cu poeticul titlu de "giuvaerul levantului").
Cea ce este clar insa e ca stralucirea Orasului si ai culturii pe care o reprezinta s-a bazat pe apartenenta lui in siragul lung de Polis-uri, orase-comunitati ale oamenilor liberi, care democratic prin dialog hotarau in agora viitorul lor.
O forta civilizatoare de 2.000 ani

Dux Decanto spunea...

Ia cititi:

¨După Katrina, in oraşul New Orleans s-a instaurat anarhia
Furia naturii a provocat sute, poate mii de morţi. Cel mai grav afectat este oraşul New Orleans unde a fost declarată starea de urgenţă. Regiunea a devenit un loc al disperării şi haosului. Zeci de mii de persoane aşteaptă să fie evacuate din oraş. Operaţiunile de salvare decurg însă cu dificultate, din cauza persoanelor înarmate care fac legea pe străzi. ...
Focurile de armă se aud din ce în ce mai des în oraşul ruină. Cei care au furat pistoale au tras asupra unui elicopter militar folosit pentru evacuarea supravieţuitorilor şi direct, asupra poliţiştilor. Operaţiunile de salvare din unele zone s-au transformat în adevărate vânători ale hoţilor, iar trupele au fost suplimentate.
Persoanele înarmate au dat buzna în magazine, locuinţe, spitale şi sedii de firmă, în cautarea alimentelor sau a lucrurilor de valoare.
2 spitale au fost luate cu asalt de rezidenţi înarmaţi cu topoare, pistoale şi ţevi de metal, care au furat diferite medicamente şi calmante.Fără curent electric, apă şi suficiente rezerve, aceste spitale au devenit adevărate clădiri ale morţii. Pacienţii aflaţi în stare critică nu au supravieţuit fără oxigen, insulină şi perfuzii.¨
sursa: Stiri Ziare.ro http://rss.mioritics.ro/?url=http%3A%2F%2Fwww.ziare.ro%2Fbackend.php&focus=show


Iată de ce zic eu că e important să MOSTENESTI democraţia reală. Cea de care scria Christo în comentariul de mai sus.
Pt că dacă nu o moştemeşti ci îţi este impusă de contrângerea armelor funcţionează aiurea şi o dă de gard când ar trebui mai tare să funcţioneze.
Un preşedinte, un parlament sau congres nu înseamnă democraţie.
Democraţia este cănd poporul ARE PUTEREA să stăpânească vicisiturinile ce îl ameninţă şi asta prin CONSFATUIRE şi CONLUCRARE.
Democraţia adevărată are elite conducătoare care răspund în faţa unui CONDUCATOR inuzurpabil: HRISTOS.
Ce s-a întâmplat cu adevarat în New Orleans?

Profesorii de civilizaţie, libertate religioasă, democraţie, egalilate în drepturi şi de etică rasială au căzut la examen?

Christo Demotis spunea...

Este intr-adevar foarte interesanta problematica aceasta. Democratia... este ea apanajul parlamentelor sau este oare un exercitiu direct, ai exprimarii propriei pareri, ai relatiei interpersonale? Oare pot vorbi despre democratie cand mi-e frica de interlocutorul meu? Poate exista democratie in conditii alte decat de egalitate?
Iar Atunci e extrem de important sa ne gandim, cum apare egalitatea. Cum era posibil in Bizant imparatul si ultimul cetatean sa fie egali? cum a fost posibil a un soldat din cele mai indepartate provincii sa devina imparat, sa devina unsul lui Dumnezeu?
Este nevoie de exercitiu de libertate. Este nevoie in primul rand ca fiecare dintre noi sa vrea sa se simta liber. Iar curajul pentru acest efort, efortul responsabilitatii, straduinta autorespectului nu-l poate da minic altceva decat dragostea pentru aproapele. De ce altfel sa fiu liber? Daca comoditatea este idealul cuiva suprem, atunci el ar trebui sa aleaga sa fie cel mai supus sclav.
Nu-i asa?

mirceasz spunea...

Imi pare ca am sa contrazic in cele ce urmeaza tonul majoritatii comentariilor ca sunt deja postate.
In primul rand civilizatia bizantina nu se baza pe ceea ce se bazeaza astazi democratia (asa cum o cunoastem) adica plebiscitul popular, egaliatate s.c.l. Cred ca ar fi extrem de utila o definire a democratiei, ce a fost ea in antichitate, in Bizant (daca a fost) si ce a devenit in epoca moderna si post-moderna. Trebuie sa tinem cont ca in Bizant istoria se facea adeseori prin abuz sau uzurpare, metode nu tocmai democratice. Christo Demotis afirma ca imparatul si ultimul cetatean erau egali. Binenteles ca nu asa stateau lucrurile. Daca totusi uneori niste muritori de rand ajungeau basilei (precum un parlit ca Vasile al II-lea Bulgarohtonul, un soldatoi necioplit ca Nichifor Focas sau o actrita de teatru = prostituata in acele vremuri ca si Teodora) era vorba de proclamare de imparati de catre armata, care apoi lupta si pentru impunerea lui in defavoarea imparatului legal.
Sigur ca cele de mai sus nu anuleaza Bizantul ca forta civilizatoare. Insa ideea generala este ca nu toate erau bune si frumoase, nici macar in teocratia bizantina - cum, poate, nimerit au denumit-o istoricii ecleziastici mai noi.

Christo Demotis spunea...

Mircea a punctat nevoia clarificarii democratiei. De fapt cuvantul democratie este de sorginte greaca si este aproape zilnic confundat in occident cu cuvantul republica.
Ca sa punem lucrurile la punct haideti sa cautam un pic radacinile fiecarui cuvant:
Democratie (gr) = Demos (popor, comunitate) si cratos (a tine, astapani).
Republica (lat) = Res (lucru, treburi) si publica (public, al spatiului comun, comunitar).
Dupa cum se vede exista o diferenta de nuanta inca de la bun inceput: in acceptiunea greaca demos-ul, comunitatea oamenilor liberi, cetatenilor iberi al Polis-ului au drept de vot si obligatia de a fi activi in treburile polis-ului (politica). (de aici si cuvantul politicos in romana = a fi conform canoanelor polisului). Aceasta obligatie includea in mod evident apararea militara (stagiul militar din varsta frageda) dar si prin implicarea in treburile comune ai comunitatii/Polis-ului. Cel care era "privat" (idiotes) era o specie abominabila de om (desi tolerat). De acolo si acceptiunea cuvantului "idiot" in limbile latine care au preluat termenul doar cu conotatia peiorativa.

Imperiul lui Alexandru cel mare si apoi ale Diadohilor a continuat traditia greciei clasice, ai independentei comunitatilor locale, atata timp cat ele se supuneau autoritatii imperiale (vremelnice de altfel avand in vedere viteza cu care teritoriile hellenistice isi schimbau stapani).
Puterea comunitatilor locale s-a pastrat si in perioada romana dupa cum se vede de la multitudinea de monede pe care la tipareau orase semi-independente. De altfel Egiptul care a fost atat de importanta pentru destinul imperiului Roman a fost un stat independent iar ultima regina grecoaica, Cleopatra a fost descendent direct al generalului Macedonean Ptolemeu. Ar suna greu de crezut dupa cat de puternic era legata soarta acestui stat cu imperiul Roman.

Democratia deci in acceptiunea greaca este sistemul acesta politic, puternic descentralizat, in care puterea se afla la nivelul comunitatii. Acest sistem poate convietui cu o structura imperiala, adeseori rigida, tocmai pentru ca aceasta structura nu este interesata de treburile oricarui sat (la orase impartirea administrativa era pe bresle).
De fapt statul aduna taxele pe comunitati, fiecare comunitate trebuind sa plateasca o suma. Cum se impartea responsabilitatea adunarii acestei sume era treaba fiecarui sat, sau bresle, fiecarei comunitati in parte.
Aceasta atitudine de descentralizare puternica a continuat si dupa caderea Constantinopolului in mainile Ottomanilor. Unitatea de taxare era statul iar "batranii" fiecarui sat erau responsabili cu bunastarea oamenilor si cu adunarea birurilor. Adeseori sate intregi isi declarau independenta fata de poarta iar in istoria balcanilor cucerite sunt cunoscute multe cazuri de comunitati, federatii de sate care s-au pastrat independente pana la secolul 19 (mai ales in sudul balcanilor, cum ar fi federatia celor 12 sate din Suli in albania de azi sau comunitatile din Pelion care aveau liceu in 1750!)

Cat despre sistemul republican... il traim chiar in ziua de astazi.

Din punctul acesta de vedere este evident (cum de altfel zice si prietenul nostru, mirceasz) ca intr-adevar "civilizatia bizantina nu se baza pe ceea ce se bazeaza astazi democratia".
Astazi sistemul nu este democratic, este mai ales republican. Nu orice cetatean poate lua cuvantul in "Agora" ci de fapt un numar mic de "reprezentanti" alesi pot lua cuvantul si ei se presupune ca reprezinta comunitatile care i-au ales.
De fapt toata discutia aceasta despre democratia si republica a binevenita in blog si-i multumesc prietenului nostru pentru ca a mentionat acest subiect foarte important de altfel.
Mirceasz ne a atras atentia asupra modelului bizantin care fiind diferit de cel folosit astazi ne ar putea fi de folos pentru imbunatatirea performantelor sistemului actual.
De asemenea as vrea sa ma declar inca o data de acord cu una dintre afirmatiile prietenului nostru: "Insa ideea generala este ca nu toate erau bune si frumoase, nici macar in teocratia bizantina - cum, poate, nimerit au denumit-o istoricii ecleziastici mai noi."
Este o tendinta generala ca unele persoane sa considere ca cea ce a fost este mai bun decat cea ce este. In general trecutul uitandu-se nu mai supara pe nimeni cea ce-l face (dupa un anumit timp) mult mai "atractiv" decat a fost cu adevarat.
Este foarte important sa retinem ca in pofida faptului ca imperiul bizantin a fost o imensa putere culturala si civilizatoare in vremea respectiva, nu a reusit totusi sa se desprinda de cadrul general ai acelei epoci: o epoca plina de cruzime, cu barbari care navaleau prin toate colturile pamantului, cu pretendenti care se omorau, fratricide si razboaie de orice fel.
Cine idealizeaza trecutul nu face decat sa cada in capcana nostalgiei, sau mai bine zis "nostalgismului" ca sa mai adaugam un -ism, o ideologie printre multele deja existente.
Dupa mine imperiul bizantin este unul dintre polii civilizatiei europene, continuatorul spiritului clasic, continuatorul unei culturi importante si extraordinare care de altfel reprezinta si radacinile popoarelor noastre. Acest fapt in sine este important, sa ne recunoastem radacinile ca sa ne cunoastem pe noi insine. Cunoasterea propriei identitati cu calitatile si defectele noastre ne poate ajuta sa ne alegem calea cea mai potrivita firii noastre balcanico-bizantine.
Persoanele care ataca trecutul nostru/lor sunt fie complexate de acesta fie-l ignora. Tocmai aceste persoane sunt pasibile caderii intr-una dintre cele doua extreme: ideologizarea unui trecut nostalgic sau rejectia acestui trecut per total fara pastrarea elementelor lui bune.
(Trebuie sa recunoastem ca exista culturi fara radacini, asa zisa "civilizatie coca-cola" fiind una dintre ele desi asemenea culturi fara radacini sunt pasibile la multe probleme tocmai din cauza lipsei de radacini si trecut. Acest subiect poate sa fie discutat intr-un alt post).
In conlcuzie este bine sa tinem minte cum a punctat mirceasz ca:
- trecutul este doar cea ce zice cuvantul. Trecut. Reprezinta radacinile noastre (daca vrem), ne poate ajuta sa trasam viitorul nostru) insa nu il substituie. Nu trebuie nici ideologizat si nici atacat.
- exista o diferenta imensa (desi la inceput greu de vazut) intre democratie si republica. Sistemul republican de astazi ar avea multe de invatat de pe urma descentralizarii comunitare din trecut.

Dux Decanto spunea...

Democraţia moştenită în sfera bizantină este fundamental diferită de conceptul contemporan.
Democraţia contemporană cunoaşte doar autoritatea convenţiilor.
Democraţia romeilor cunoştea doar autoritatea principiilor creştine.
Una luptă pentru a pretinde că forţa sa rezidă în consens, cealaltă exercită forţa autorităţii principiilor.
Mircea a spus că istoria se făcea adesea în Bizanţ prin uzurpare ori abuz, nu tocmai democratic. Nu era abuzul şi uzurparea singurul mod de a face istorie la nivel înalt? Sau, de ce să fiu ezitant? Nu au rămas azi aceleaşi metode valabile pentru a face istorie la nivel înalt? Abuzul şi uzurparea, crima şi războiul economic cu justificări nobile au rămas şi azi forme ale "democraţiei".
Pentru că de la Agora încoace, diluându-se diacronic în Bizanţ, democraţia nu mai există. Ceea ce numim azi democraţie este în fapt plutocratie. Una meschină care se ascunde sub fustele unor domnişoare prostuţe numite scrutinuri. "Accidental" politicienii democraţi sunt printre cei mai bogaţi inşi ai comunităţlor din care fac parte.
Noi, românii, am văzut cum haina democratică nici nu a trebuit ajustată înainte de a fi îmbracată de comunişti care au devenit elita plutocratică din democraţia română.
Europenii au alt soi democratic? Vise! Alte căi de parvenire.
Iată de ce cred că drumul nostru prin mecanismele societăţii care ne interesează, cea romeică, nu trebuie să ia ca bază de calcul evenimentele din vârful societăţii, ci fără a le ignora, să privească interacţiunea dintre deciziile clasei puternice şi protejaţii ei.
De ce spun protejaţii ei? Pentru că e uşor să demonstrez două lucruri, că de la Teodosie I perspectiva de guvernare se schimbă impregnându-se cu principii creştine, şi că această impregnare va forţa clasa conducătoare la decizii revoluţionare în plan social ducând la pronoia din perioada comnenă ceea ce a oprit avântul feudalismului. Pronoia oferea în schimbul serviciilor aduse statului (îndeobşte militare, dar şi culturale) concesionarea unei suprafeţe de pământ cu scutiri fiscale dar fără posibilitatea împroprietăririi. Această pronoia a întărit clasa de mijloc şi a spart marile proprietăţi feudale care se consolidaseră.
Alt gest de un eroism democratic străin contemporaneităţii: Manuil I Comnenul (1143 - 1180) a eliberat toţi sclavii din Constantinopol! Bineînţeles că noi aflăm de la Discovery Channel că englezii au fost primii care s-au opus sclaviei. Aşezămintele de binefacere ale Sfântului Vasile Cel Mare, despre care nu cred că cineva cu bun simţ ar crede că atmosfera preocupărilor vremii nu l-a influenţat pe sfânt, sunt desigur nesemnificative asistenţa socială descoperită de vest europeni în epoca industrializării.
În epoca în care jaful era una din metodele economice, iar plănuirea lui era o formă ancestrală de marketing, imperatorii romei se gândeau la principii şi dădeau, uman, tributul vremurilor.
Apoi să amintesc de explicaţiile lui Constantin al VII lea in Despre Ceremonii cum că prin împărat se crează imaginea terestră a ordinii cereşti. (Pr.Dr. E. Băbuş, Bizanţul, istorie şi spiritualitate, Ed. Sophia, Buc. 2003, pg 271) Norodul creştin privea în împărat manifestarea voii divine. De aceea uzurparea, încălcarea unor drepturi şi alte manifestări absolutiste la nivelul imperial au fost privite ca acte explicite de sorginte dumnezeiască. (idem, pg 270). La urma urmei, Dumnezeu este în drept să aleagă pe cel dorit să conducă şi să-l aşeze în fruntea poporului său. Îndrăzneşte oare chiar şi azi vreun ortodox să nege prezenţa lui Dumnezeu în conducerea lumii? Nu ne rugăm noi chiar şi pentru tiranii care ne conduc pentru că supunerea sub conducerea lor semnifică voia divină?!
De altfel ştim că asemenea lui Saul, cel îndreptăţit odată şi după lege uns poate deveni uzurpatorul Celui ce l-a uns. Atunci Dumnezeu cheamă un David să-i scuture tronul şi chiar să i-l ia.
Nu doresc să fac o anacronică apologie a absolutismului. Tocmai pentru a direcţiona curentul gândirii noastre spre urmările Bizanţului, doresc să indic unele diferenţe care chiar la nivel inconştient sunt active în mentalităţile europene orientale şi occidentale.
Principala diferenţă pe care o văd stă în modul participării la credinţă. Câtă vreme creştinii occidentali (mai ales contemporani) participă la adunarea credincioşilor în mod individual, de unde nevoia de explicare perpetuă fiecărui ins a adevărului de credinţă şi exacerbarea scolastică şi rationalistă, creştinii orientali se pun în prezenţa Basileului Ceresc în jurul potirului euharistic.
De aici purced atitudinile sociale diferite: pentru occidentali- sacralitatea convenţiei ca centru al comunităţii, pentru est ortodocşi- autoritatea legii ca centru al comunităţii.
Un exemplu facil ar fi predispoziţia occidentalilor de a remarca despre cineva nedemn: "You cannot trust him." iar a românilor de a sublinia despre acelaşi "Nu are nici un Dumnezeu."
Criza societăţii ortodoxe contemporane vine tocmai de la părăsirea căii comunitare specifice. Ignorarea de către politicieni inculţi a caracteristicilor noastre şi aplicarea tiparelor organizatorice străine ne mutilează şi viciază.
Petre Ţuţea spunea într-un interviu televizat: (citez din memorie) "Biserica a supravieţuit prin credinţa babelor", participarea în jurul potirului, la masa Împăratului Ceresc, nu se cere intelectualizată, o poţi face, dar ea nu se cere. Fie că o explic, fie că nu ea lucrează prin puterea Împăratului. Comunităţile carpato-balcanice, poate că nici maghiarii nu sunt cu totul excluşi de aici, au nevoie de un centru liturgic, divin în organizarea socială. Marea naţiune ortodoxă, supra-etnică, ce se revendică moştenitoare a Bizanţului, nu poate accepta două lucruri: primul îndepărtarea de creştinism şi al doilea barierele naţionale.
Se poate spune că nu e aşa fiindcă de pildă românii şi nu numai s-au supus comunismului care în altă naţie ortodoxă a prins cel mai bine - la ruşi. Dar aici e o mare discuţie: nu promovează comunismul virtuţi comune creştinismului? Nu s-a organizat comunismul falsând nu doar virtuţile creştine ci şi autoritatea divină?
Căt despre barierele naţionale, toata munca de lămurire a ideologilor naţionalişti au dat roade, cu toate acestea amalgamul etnic carpato-balcanic, numit tendenţios "butoiul de pulbere al Europei" nu a explodat niciodată fără "ajutor" occidental.
De ce? Pentru că în teritoriul despre care discutăm şi mai ales în cel al României şi Ungariei de azi s-au perindat aproape toţi strămoşii natiunilor vestice. Iar pentru a supravieţui unei asemenea perindări trebuie să te foloseşti de cea mai viabilă doctrină socială care nu poate fi decât cea de inspiraţie divină - cea bizantină. Aceasta explică şi aparentul mister al aflării vlahilor nord dunăreni sub influenţa bizantină deşi de facto erau cel mult locuitori ai limes-urilor sau parteneri de comerţ.
Participarea la o astfel de diversitate etnică şi culturală a creat o asemănare cu supuşii basileilor la fel de diverşi sub aspect etnic.
Iată de ce din punct de vedere occidental România este retardată economico-politic. Iată de ce românii nu se avântă în activităţi ale societăţii civile, iată de ce românii nu vor accepta decât de formă libertăţile individuale şi nu vor accepta că homosexualii se află intr-o stare de normalitate socială.
Oare care naţiune ortodoxă o va face?

ClaudiuTR spunea...

Mmmmmmda

ClaudiuTR spunea...

Faptul ca noi stim ca societatea originala bizantina avea baza, statuarea, postarea ca intr-un salas al sufletului, in spiritul crestin ne ajuta semnificativ acum?
Ar fi bine.
Dar daca toti, de la opinca la vladica, erau de acord ca varful "piramidei" intregii societati sa fie Christos si ca atare isi acordau nomos-urile(normele) cu canoanele(randuielile dumnezeiesti), mai are rost sa ne luptam cu statul sau manolitul mondial diabolic, sperand sa mai puem face un falanster ca Theodor Diamant, in care sa troneze randuiala crestina?
Ma indoiesc ca mai putem impune asa ceva pana la sfarsitul lumii acesteia. Doar Christos o mai poate face. Si cu ajutorul nostru. Dar sunt prudent in a ma avanta fara un semn EXPLICIT de la El.

Atunci ce am putea face, ca de facut intotdeauna e ceva de facut...

Sa generam o elita crestina, cum gandea Gustave Thibon? Cum am reusi sa o ridicam la conducere, impunandu-o asemeni legonarilor? Ma indoiesc.

De ce democratia ateniana era totusi democratie desi cei ce se sfatuiau si luau decizii erau totusi doar anumiti oameni de vaza ai societatii? Pentru ca toti memebrii societatii care simteau in acelasi spirit crestin cunosteau ca aceia pe care ii aleg sa ii reprezinte erau ajunsi in acele locuri conform capacitatii lor de a reprezenta acele legitati cresti la care toti subscriau. Si ceea ce este mai important era urmatorul fapt:
Ca si in Codul lui Hamurabi toate societatile democratice antice permiteau oricarei persoane sa devina nobil, sa fie recunoscut ca atare, si sa si aiba capacitatea de reprezentativitate in comunitate.
Mai putem spera ca aceia care au primit acesta menire de la Dumnezeu pentru vremurile de acum vor fi ecunoscuti de catre cei care, aflati la putere, au alt duh?
Ma indoiesc iarasi.

Si care ar fi solutia? Sa ne impunem asa cum Dumnezeu Insusi ii indruma pe alesii Sai sa mearga si sa ia cu sabia ceea ce El le da?
Probabil ca "fortzele democrate" din lume vor interveni pentru a preveni eventuale "traziri" la adevarata democratie. Asa ca ma indoiesc si de varianta luptei cu armele lor.

Mi se pae mai potrivit ca acum sa orientam atentia catre cei pe care Dumnezeu i-a randuit ca si capete si sa adunam in jurul lor pe cei pe care tot El i-a pastrat cu "genunchiul neplecat in fata altui dumnezeu"
Am cunoscut asta in cercurile vestice: ei nu pot fabrica lideri! si stiu ca e nevoie de ei. Si mai stiu ca Dumnezeu ii randuie. Ei vor doar sa-i castige si reformeze.

Cel mai potrivit, mi se pare, ar fi sa adunam manageri care sa gandeasca actiuni profitabile, intelectuali care sa elaboreze un continut cultural de factura crestina si diplomati care sa foloseasca fondurile obtinute pentru promovarea culturii crestine in forme acceptabile pentru vremurile de acum.
Iar cel mai important lucru mentinerea permanenta a contactului cu Sfantul Potir.
Vom vedea dupa aceea ce important va fi fost. Dupa ce, alaturi de Christos fiind, ne vom fi regasit victoriosi
Si asta FARA a privi axarea pe Christos ca o actiune impotriva altor oameni, ca un act ostentativ, ci ca un mod functional verificat si cladit in sute si mii de ani de catre stramosi, model pe care nu avem timp si luxul de a-l dubla cu o varianta "originala" sau "alternativa" ca si cum am inventa coada la pruna.