Cultura post-Bizantina. Exista un Commonwealth bizantin? ce caracterizeaza aceasta cultura?

Cultura post-Bizantina. Exista un Commonwealth bizantin? ce caracterizeaza aceasta cultura?
Cred ca nu e nevoie aici sa dezbatem cea ce e de la sine inteles: exista diferite culturi? Pot aceste culturi sa se categoriseasca, sa fie adunate in grupuri culturale? In primul rand aceste grupuri culturale sunt evidente chiar si observatorului neavizat iar in al doilea rand academicieni renumiti au clarificat de mult acest aspect, un exemplu aici ar fi cunoscutul Samuel P. Huntington care a pus pe hartie teoriile lui despre grururile culturale inca de pe la inceputul deceniului trecut.
Academicianul Huntington vorbeste despre niste linii delimitatoare de grupuri culturale. Mai atrage atentia de asemenea asupra pericolului ca in liniile de demarcatie intre culturi sa apara conflicte care ar putea duce la un nou razboi mondial. Aceasta este insa o alta discutie, avand in vedere ca asemenea decizii fac parte din politicul si nu din culturalul, care este cea ce ne intereseaza pe noi aici.
Una dintre culturile definite de S.P. Huntington este si cea “ortodoxa”. Dupa Huntington aceasta cultura se afla sub hegemonia Rusiei cea ce era probabil adevarat in cea mai mare masura (micile exceptii cum ar fi Grecia erau tratate in capitole speciale in cartea lui si era aratata influenta subterana exercitata de fosta Uniune sovietica in interiorul acelui stat din periferia - pe atunci - a Europei). La vremea respectiva Romania si Bulgaria aveau inca guverne puternic orientate pro-comunist.
In ziua de astazi situatia s-a schimbat dramatic. Grecia din 1995 a devenit “miracolul” Uniunii Europene, dand dovada de o incredibila dinamica care trecand prin adoptarea monedei Euro (care a plasat acest stat din periferia Europei chiar in nucleul “forte”) si culminand prin gazduirea cu succes a jocurilor olimpice desfasurate in conditii de siguranta chiar in mijlocul unui tumultuum de amenintari din partea fundamentalistilor islamici impotriva Europei (ministrii de externe a Greciei vorbeau in cercuri reduse in perioada aceea despre puterea “soft” al acestui stat post-bizantin lucru ce s-ar putea explica doar daca am lua drept ipoteza de lucru o mostenire imperiala).
Subiectul Grecia este foarte important pentru ca acest stat a fost primul stat care facea parte din “statele sarace mediteranene” (Italia este inca de la inceputurile secolului 20-lea un stat industrializat, puternic, in care nordul este comparabil ca putere cu Germania si in consecinta nu este inclus in grupul celor saraci in pofida sudului). Intrarea Greciei in comunitatea economica europeana in 1981 s-a datorat unei mosteniri culturale a carei continuator direct era. Aceasta intrare a Greciei in 1981 a deschis calea pentru celelalte state mediteranene in 1986 (Spania si Portugalia) creand o dinamica (Austria, Suedia, Finlanda in 1995) care a culminat cu marele val din 2004 si care (se pare) s-a incheiat cu intrarea Romaniei si Bulgariei (intrarea statelor din vestul balcanilor precum si a Turciei sunt de mult amanate pentru un viitor mai mult sau mai putin indepartat).

Grecia s-a pretins continuatorul culturii grecesti antice. Aceasta cultura a fost formata prin navalirea culturii grecesti asupra imperiul Persan cucerit de Alexandru cel Mare dand nastere la o serie noua de state, toate partase unei culturi comune, numita Hellenistica. Influenta culturala s-a intins din sudul Frantei pana la granita cu China (secolul 2-lea i.d.H statele Indo-Hellenistice) intinzandu-se de a lungul drumului matasii si unificand spatiul acela imens sub o limba si un mod de a gandi comun.
Cucerirea Romana a intins limitele lumii civilizate pana la nordul barbaric impregnand cu aceasta cultura (denumita acum greco-romana) spatiul europei de nord.
Cand capitala imperiului s-a mutat la Nova Roma, Constantinopolul, Romania s-a gasit plasata in centrul acestui nod cultural si astfel in vecinatatea directa cu centrul cel mai stralucit al acestei culturi pan-europene.
Romania a orbitat in continuu in jurul Constantinopolului. Bucurestiul si Iasul s-au aflat la o aruncatura de brat de aceasta Metropola avand cale deschisa si comunicare directa cu "Tzarigradul", orasul de resedinta a Cezarului/Tzarului.
Pozitia aceasta s-a pecetluit in secolul 9-lea cand s-a increstinat Rusia. Increstinarea acestui spatiu a centrat Romania chiar in mijlocul lumii ortodoxe oferindu-i o adancime strategica, o siguranta din punctul de vedere cultural. Evident, adeseori au existat lupte sau invazii din partea rusilor, insa ele nu au pus niciodata in pericol identitatea culturala al poporului Roman. Chiar in perioada imperiala populatiile Romanesti din Moldova s-au intins pana dincolo de transnistria intr-o transhumanta pasnica, intrand si colonizand in adancime Ucraina. Lucrurile s-au schimbat doar dupa revolutia bolsevica cand paradigma culturala s-a schimbat in Rusia. Venirea unei ideologii straine, de sorginta central-europeana, germana, marxismul cu adoptarile lui Leniniste (Lenin facea parte din elita non-rusa, avand o cultura central europeana, eminamente germana), venirea acestei ideologii a transformat radical imaginea in Rusia, transformand-o de la un stat ortodox care se lupta sa reinstaureze un imperiu panbalcanic cu capitala la Constantinopol (visul Ecaterinei celei Mari), intr-un stat totalitarist cu structuri inchizitoriale care trebuia -in viziunea statului- sa reglementeze toate aspectele vietii umane.
Perioada modernista, de dupa revolutia Franceza cu noua ei conceptie asupra valorii omului a fost orbeste copiata in spatiul postbizantin in incercarea popoarelor subjugate turcilor de a se elibera. Din pacate aceasta temelie a condus la o constructie care nu corespundea nevoilor comunitatilor post-bizantine. Institutionalizarea invatamantului si dreptului a smuls din mainile comunitatilor locale exact fundamentele bunei convietuiri si independentei lor ca comunitati. Vechea randuiala cand diferentele de opinie se rezolvau la sfatul batranilor, oamenilor intelepti investiti cu respectul si acceptul comunitatilor, s-a inlocuit de avocati necunoscuti care interpretau reguli legiferate prin parlamente, departe de nevoile locului, cazuri judecate de judecatori de profesie, adeseori prea adanciti in surpaspecializarea lor si necunoscatori ale necesitatilor fiecarei grupe sociale si mestesugaresti.
Spatiul “federal” postbizantin, aceasta retea de Polis-uri, cu demos-ul local, in care orice cetatean se putea face auzit, mostenirea antichitatii clasice adaptata spatiului mioritic, s-a inlocuit de o prinsoare de metal asupra tuturor activitatilor vietii satului, un control absolut exercitat de necunoscuti aflati departe, prin “capitale” si “metropole”.

Strainii au inceput sa administreze treburile zilnice ale comunitatilor locale.
Rezultatul a fost ofilirea acestor structuri. In ziua de astazi satele, baza culturala a poporului Roman sunt in paragina, depopulate, fara tineret. Scolile se inchid una dupa alta si putinii batrani care mai populeaza satele acestea amarate se zbat in conditiile cele mai vitrege sa supravietuiasca in conditii economice precare si adeseori la cateva ore distanta de cel mai apropiat medic.
Oare exista vreo sansa de revenire?
Astept comentariile voastre.

Schimbarea limbii oficiale a Romaniei?

Dupa ultimele recensaminte populatia romanei ar fi de aproximativ 21 mil. estimarile insa propun alte cifre. Biroul de evidenta populationala sustine ca in romania ar fi ramas doar 19 milioane de locuitori (cu o tendinta continua de reducere).
Un fenomen insa vazut de oricine viziteaza comunitatile romanesti din strainatate (din europa sau america de nord) este asimilarea incredibil de rapida a acestor noi emigranti.
De parca ei nu ar avea radacini, traditii proprii sau motiv sa se mandreasca de apartenenta lor la diaspora romaneasca. De parca ar prefera sa fie doar indivizi, emigranti in statul ce-i gazduieste, disparati si deconectati.
Si multi s-ar intreba cum de e posibil ca unii oameni sa se debaraseze atat de repede de cea ce-i ar putea uni? A existat oare vreodata o constiinta nationala la acesti romani?

Oare care sunt elementele unei asemenea posibile constiinte nationale si de ce nu mai functioneaza? Ce face ca cetatenii republicii romane, stat membru a uniunii europeane, sa fie romani? Este doar apelativul "roman", un simplu nume prezent int-un act de identitate european?
Peste putini ani se preconizeaza dizolvarea granitelor (oricum deja simbolice, granite la care niste functionari plictisiti arunca o privire pasagera si iti fac un gest cu mana sa treci mai departe in urmatorul judet, din judetul arad la judetul szeged).
Din ce in ce mai multe prerogative ale statelor se cedeaza structurii acesteia birocratice paneuropene (mult mai putin corupte si mai disciplinate decat cele indigene, deci in folosul nostru).
Daca nici macar apartenenta statala, nu e stabila si se dizolva continuu, nu cumva am putea sa le o luam inainte?

Daca romanii tot sunt indiferenti fata de identitatea lor ce ar fi ca republica romana sa se dizolve?

Sau macar sa-si schimbe limba oficiala.

Alipirea la una dintre marile puteri europene lingvistic si cultural ar fi de folos tuturor cetatenilor acestui mic stat: limbile engleza, franceza si germana sunt limbile principale in cadrul birocratiei UE. S-ar putea alege una dintre aceste limbi ca limba oficiala a autoritatilor statale autohtone.
Asta ar insemna ca politistii, functionarii si magistratii sa-si redacteze rapoartele in aceasta limba, formularele sa fie bilingve (si asa se completeaza online) iar administratia ar putea sa se reduca la un minimum de interactiune cu cetateanul de rand.
Astfel tara aceasta ar face economii aliniindu-se standardelor UE, ar castiga timp (care si asa e pretios avand in vedere cat timp s-a pierdut pana azi) si ar permite acestei tari amarate sa-si ia un avant in directia bunastarii si imbogatirii. De ce sa pierdem timp traducand acte oficiale in si din limba romana?
Mai mult, la scoala s-ar putea invata limba oficiala (impreuna cu limba materna evident) oferind astfel copiilor nostri, viitorilor cetateni romani si oameni de stiinta, posibilitatea sa-si caute de lucru peste tot in UE, mobilitatea fiind darul cel mai de pret oferit copiilor nostri.

Bineinteles acest scenariu este doar o fantezie, un exercitiu de gandire critica. dar la urma urmei, de ce nu?

A.

E de asteptat sa tot privim in gradina noastra , dar hai sa vedem si in afara ei.

Ce vedem? Sau ce vedem acum in comparatie cu 40-50 ani mai inainte.

Urmarim fiecare an noi razboaie, noi maceluri, si mii de refugiati , fara cel mai mic interes al societatii internationale pentru ei.

Urmarim cresterea in proportii gigantice a foametei, si a exploatarii economice in timp ce statele dezvoltate economic consuma imense cantitati de bani pentru arme sau cosmetice.

Urmarim distrugerea naturii si a climatului mondial, concomitent cu lideri de state mari care ies la ecran zambind ( !) ca sa ne anunte ca nu au sa faca nimic in aceasta privinta.

Urmarim cresterea in statistici al divorturilor si al numarului de familii dezorganizate, al actelor de violenta in orase, al utilizarii drogurilor si al extinderii retelelor de prostitutie. Si aceasta e statistica , nu e o parere a cuiva care vrea sa creada la un trecut auriu si la un viitor sumbru. Aceste fenomene sunt acum si decenii in continua crestere pe plan mondial, chiar daca ritmul lor de crestere e diferit in fiecare tara.

Urmarim controlul al Mass – Media de catre grupurile economice puternice si politice, si prin ele controlul asupra informatiei si parerii noastre si deciziilor care iau cetatenii de peste tot. Iar acum deja e inceputa incercarea lor sa controleze si Internetul. Si ce sa mai zicem de nivelul oferit de MM spectatorului si cititorului.. sau de faptul ca nici un politician nu indrazneste sa se opuna acestei coruperi sistematice a moravurilor ca sa nu fie strivit de MM.

Urmarim cresterea Coruptiei peste tot: in Europa , in America, ca sa nu mai zicem de Asia si Africa , a oamenilor politici si functionarilor de stat, in special la nivele mai de sus.. Cel putin in unele tari (cred cel putin in Grecia si Romania, daca nu si in celelalte) mi se pare ca suntem martori unei schimbari a mentalitatii si anume :

1. Decaderea si coruptia este privita treptat ca ceva normal ceva care se integreaza in societate. Adica si inainte cat exista exista, dar n-a fost acceptata poate.
2. O mare parte din oameni se predau si fac inapoi cand se confrunta cu ea caci orice reactie e privita de multi inutila.

Ar putea ca cineva sa zica ca depinde de punctul unde pui accentul sau de cum filtrezi informatia. Dar mi se pare la o privire pe ansamblu ca e clar ca pe plan global exista o evolutie caracterizata de decadenta spirituala, morala, si sociala .

Poate ca par si sunt deja vorbe comune, dar e altceva o perioada de decadenta la o tara si e altceva acest inca in crestere fenomen mondial. Si parte din acesta face si situatia din tarile noastre balcanice. Chiar daca se tot zice de probleme mai mari in tarile balcanice decat in Europa vestica de exemplu, si ei au alte probleme de un grad deloc mic. Sa nu vedem doar ceea ce vrem in Germania de exemplu sau in Franta sau in M Britanie, dar sa vedem ce se petrece si in cartierele sarace, precum si ce se afla in spatele unei cortine frumoase. Aici nu insist, caci nu am trait in aceste tari, dar din descrierile a mai multor oameni, si chiar acestora care le ridica in slavi, incerc sa inteleg. Si in Atena de exemplu sunt romani care au venit cu firme mari , cu salarii foarte bune, cu apartamente in cartiere scumpe. Dar nu poate cineva sa aiba o vedere completa a societatii ateniene in acest mod.

Le am zis pe acestea ca sa pun in paralel si un cadru mai larg pentru anumite fenomene care vedem la noi.

B.

Doar ca noi avem ceva ce nu au multe alte popoare : (a) Credinta noastra dreapta, cu viata duhovniceasca, si (b) botezarea traditiei culturale europene in Hristos . Vestici si central europenii, nu au nici pe primul nici pe al doilea, caci ei trag cumva traditia lor culturala ori direct din antichitatea pagana (prin Renasterea de exemplu), ori prin intermediul traditiei romanocatolice. Cat de importante sunt deci acestea doua, cu atat mai mult daca sunt capabile sa arate iesirea din criza mondiala. Pentru ca tocmai poate pe plan istoric pierderea treptata a acestor doua sta la radacinile Decadentei mahnitoare de acum.

Le spun pe acestea fara sa am formarea necesara ca sa aprofundez, ci doar incercand sa inteleg ce este fenomen mondial si ce e al nostru. Caci a crede ca mondial e mai bine si la noi merge urat , e ceva ce ne ar duce la alte drumuri.

Doar sa nu se creada ca sunt mai putin amarat de situatia din Balcani, sau ca mi se pare ca noi avand aceasta traditie vom scapa doar fiind urmasi acestor mari oameni, sau pentru ca suntem « ortodoxi ».

As dori sa inchei cu urmatorul pasaj ;

«Faceti, dar, roade vrednice de pocainta si nu incepeti a zice in voi insiva: Avem tata pe Avraam, caci va spun ca Dumnezeu poate si din pietrele acestea sa ridice fii lui Avraam». (Sf Evanghelie dupa Luca, cap 3, 8.).

Politicul si culturalul in Romania

In perioada aceasta suntem bombardati de informatii referitoare la o criza politica majora. Parlamentul si presedintele sunt la cutite, incercari se fac ca sa se detroneze guvernul sau presedintele, unele partide ies din guvernare, altele se asteapta/spera sa intre...
Nu ne vom ocupa aici de cine are "dreptate" sau cine "greseste".
Indiferent de pozitie ideologica sau politica pe care o are fiecare, un lucru este clar: politicienii s-au autonomizat intr-o lume separata, izolata de populatie care ii a ales. Se zbat pentru mentinerea priviilegiilor lor iar "munca" lor se traduce la prelucrare de texte numite eufemistic "proiecte normative" care nu fac nimic altceva decat sa "reformeze" asa numite "institutii".
In momentul de fata omul de rand ar putea la fel de bine sa fie aruncat din aceasta ecuatie. "Binele tarii" este scopul "declarat" ale tuturor acestor politicanti, insa tara fara popor nu este de conceput.
Iar poporul are anumite griji. Nu vorbim aici despre grijile esentiale cum ar fi o bucata de paine si o ciorba in blidul copiilor, un strop de apa de baut si eventual spala, niste toale ca sa nu ne fie frig sau un acoperis de asupra capului nostru.
De bine de rau, aceste nevoi sunt acoperite. Fiecare are un salar (chiar daca ar trebui sa mai faca ceva "pe langa" ca sa se descurce), mai toti avem cate o masina (si o amarata de Dacie e pentru cei mai multi indeajuns) si cu totii avem un acoperis (chiar daca unii stau cu parintii, casatoriti si cu copii neputandu-si permite preturi mai ridicate decat in Germania, pentru achizitionarea unui apartament propriu).
Nu la aceste nevoi ne referim...
Exista alte nevoi care se cer satisfacute in momentul de fata:
Cu totii vorbim despre "tara noastra", "patria noastra", unii chiar intr-un mod exaltant, majoritatea insa cu o amaraciune in glas.
Apartenenta la aceasta societate, care este alcatuita prin unirea tuturor comunitatilor cuprinse in granitele acestei tari, proaspata membra a comunitatii statelor unite a Europei, aceasta apartenenta este ceva care nu ne incalzeste, nu naste in noi un sentiment de mandrie.
Ne lasa reci.
Pe unii chiar ii repugna intr-o asemenea masura incat sa-si caute patrii noi in strainatati, pasapoarte noi, Canadiene sau Americane, orice altceva numai nu romanesti.
Unde s-a facut greseala? Unde am pierdut calea noastra si ne am ratacit?
La urma urmei ce este acest lucru care transforma un amestec de lume intr-o comunitate si intr-un popor?
Maretia acestui poppor s-a pierdut in momentul in care romanul a uitat ca o are. Apartenenta la un mare imperiu, la o cultura de o influenta extraordinara, la un crez si la o ierarhie a valorilor diferita de cele ale germanului, englezului si Suedezului (cu totii de altfel actuali colegi intru unitate Europeana), apartenenta la acest imperiu s-a facut uitata.
Miturile si povestile populare Romanesti despre Tarigradul, orasul resedinta al Czar-ului, cezarului imperiului Roman de rasarit, Constantinopolul s-au aruncat de mult la gunoi.
Ce insemna de fapt Constantinopolul? Ce cultura purta cu el acest oras regal?
Dupa caderea lui la Otomani si redenumirera orasului in Istanbul, cea ce a ramas acolo era doar sediul patriarhiei ecumenice. Patriarhul tuturor popoarelor ortodoxe, etnarhul, a pastrat in jurul lui aura vechiului imperiu, iar nobilimea imperiului cazut s-a aglutinat in jurul acestei institutii stravechi.
Ce valoare simbolica avea pentru poporul Roman acest oras, acest sediu, atat de mare incat principatele Romanesti sa tanjeasca sa-l elibereze (pana la vremea lui Stefan cel mare), sau sa-l sprijine atat de generos cu daruri si ctitorii?
Cum s-a facut posibil ca tronul imparatului Roman de rasarit, cazut sub papucul musulmanilor, sa revina domnilor Tarii Romanesti si Moldovei?
Cum de s-a putut uita ca acest popor a fost privit ca cea mai mare speranta ale tuturor crestinilor ortodocsi de sub ocupatie turceasca?
Astazi totul s-a maturat. Maretia, gloria, privirile pline de speranta s-au dus.
Nu mai departe de 1912 Bucurestiul pastra stralucirea puterii byzantine de demult, ramasese unul dintre cei mai puternici jucatori in commonwealthul ortodox post-byzantin: primul ministru Grec E. Venizelos a cerut ajutorul si interventia omologului sau roman, Tache Ionescu, in primul razboi Balcanic impotriva Bulgariei.
Poate romanii au uitat aceste sclipiri de glorie si mandrie nationala pentru ca unii le au spus ca e rusiine sa fii tu insuti. E rusine sa fii credincios, mai bine, mai "modern" este sa fii "liber cugetator", sa vorbesti frantuzeste (astfel incat unii de rusine au decurs la furculision si alte asemenea fenomene hilare).
Actualmente acest popor se chinuie sa-si regaseasca radacinile. Sute de mii de romani se pierd asimilandu-se treptat in america, canada si alte state europene.
Se pierd pentru ca se asimileaza. Si se asimileaza pentru ca nu au radacini puternice de unde sa suga seva traditiei, unei traditii marete, puternice care sa-le dea mandria apartenentei la o comunitate de viteji, de oameni puternici, sa le dea exemple si imbolduri ca sa infloreasca sa se realizeze. Nu individual, separat si fara ancora, ci ca membrii unui colectiv, unei comunitati la fel de prospere si marete.

Regasirea radacinilor acestui popor este singura lui sansa de supravietuire.

Din nou Petre Guran

"Iritarea împotriva Bizanţului, pe care am putea-o întâlni sub sloganul „noi vrem Europa, nu Bizanţ”, nu poate ţine decât tot de o utopie şi de o tristă incultură."
Citiţi tot articolul pe blog-ul GRUPAREA APROAPE.

Atac la filetism?

Integrarea României în EU aduce ortodocşii români în spaţiul aceloraşi presiuni legislative şi de mentalitate pe românii ortodocşi cu grecii ortodocşi.
Numitele presiuni pot avea ca efect întărirea solidarităţii supranaţionale a ortodocşilor. Care ar fi acţiunile care ar stimula această elevare a spiritualităţii ortodoxe? Este ortodoxia greacă prea identificată cu sine pentru ca să sesizeze supranaţionalul interesului ortodox? Este ortodoxia românească prea sufucientă în sine sau prea laxă pentru a nu împiedica apariţia un front civico-politic ortodox european?

Numele de România şi elenismul

Desi părerea generala este ca procesul de apariţie a conceptului de "România" referitor la spaţiul dintre Tisa, Nistru, Dunare şi Marea Neagră a avut loc între 1830 şi 1860, am în mâna cartea "Istoria României" de Dimitrie Daniel Philippide publicată prima dată la 1816. Cel puţin cronologic, românii datorează acestui învăţat grec câte ceva.
Aaa, ce m-a frapat este că dacă citeşti cartea, patriotismul cu care e scrisă aproape că nu-ţi îngăduie să bănuieşti că autorul nu e român!
Dimitrios Philippidis mă inspiră să cred că spaţiul ortodox era simţit foarte unitar de savanţii care încercau construirea Europei moderne. Nota Bene! Ektesisul operei este dedicat ţarului Alexandru al Rusiei!

La Ok Meydan al orasului Darulaceze - Etalon de convietuire de popoare si religii

La Ok Meydan al orasului Darulaceze
Etalon de convietuire de popoare si religii

Am gasit un un articol interesant scris de Arhimandritul Dositheos. Mi s-a parut foarte interesant si in consecinta l-am tradus din greceste si voila:


Imi spusese in urma cu doi ani patriarhul nostru: “in ziua de dinainte de sarbatoarea sfantului Gheorghe la vecernie, a slujit la capela care se afla la caminul de batrani din orasul ...”. Nu am retinut numele orasului, mi-a ramas insa restul intiparit in minte. Ca in acest camin de batrani, datand din perioada otomana exista o bisericuta ortodoxa, o sinagoga si o moschee. Ca dupa multi ani a vizitat un patriarh acel loc. Si ca a fost primit cu multa bucurie si respect. M-am gandit atunci ca trebuie si eu sa vizitez acest camin.

Anul acesta deci, dupa atentatele teroriste impotriva sinagogelor si consulatului britanic, dar si in urma unor voci despre “barbari”, am luat hotararea sa-l vizitez. Am cercetat in consecinta si am aflat: La Ok Meydan al Orasului (cu O mare, asa denumesc populatiile crestine Orasul cu O mare, Orasul oraselor, Constantinopolul), camin de varstnici saraci, Darulaceze, cladit in 1896 in timpul domniei Sultanului Abdul Hamit (1876-1909).

In acesta ctitorul a reconstruit o geamie, o sinagoga si o biserica ortodoxa, biserica sfantului Gheorghe. Care a fost motivul? In acest camin imperial de saraci, isi gaseau ultimul refugiu, in mod indiscriminatoriu, musulmani, crestini si evrei. Si ca sa slujeasca fiecare dupa traditiile lui s-au construit aceste temple. Si preotul ortodox putea sluji, rabinul putea interpreta Torah si Hogea sa citeasca din Coran.. Astfel toti convietuiau intru iubire fara ca cei amarati sa simta ca guvernul face discriminari fata de ei. Anii au trecut. Ultimul Romeu (numele folosit de greci in turcia, inseamna Roman in greceste) a murit in urma cu patru ani. Dar biserica ramane. Si graieste in cel mai bun mod pentru posibilitatea convietuirii oamenilor din nationalitati diferite, religii diferite, cu obiceiuri si moravuri deosebite.

Cred cu toata modestie ca acest respect al credintei celuilalt, are radacini adanci in timpuri stravechi. Ne aduc aminte vremurile cand in Constantinopol inca din secolul al 8-lea exista “maghisdion” (templu) pentru comerciantii musulmani care vizitau Orasul, centrul lumii de atunci. Si in manastirea Sinai, unde langa catolicosul manastirii exista templu cu minaret pentru nevoile religioase ale Ghebelia, tribului care locuieste in apropierea manastirii. Au existat si mai tarziu vremuri binecuvantate cand locuitorii unui cartier puteau avea templele lor unul langa celelalt. Spre exemplu Ortakyoi, Mesochoron din Bosfor. In acelasi cartier exista biserica Sfantul Focas, sinagoga si geamie. Si nu a existat nici-o problema, niciodata. Problemele le creeaza politicienii cei rai, si interesele lor economice mizerabile. Acestea folosesc religia ca o arma sau instrument de distrugere. Si poporul plateste scump.

Am vizitat caminul de saraci din Ok Meydan. Si cu ochii mei amverificat cea ce auzisem. M-am si fotografiat ca dovada de netagaduit. Este o mare intindere cu cladiri marete si independente din piatra. In mijloc exista o curte cu platani de secole si gradini cu o multitudine de plante si flori. In nord sub acelasi acoperis templul ortodox cu sinagoga evreiasca. Acoperis comun dar intrari diferite si zid despartitor solid. Chiar proaspat vopsite cu vopsea lavabila in interior. In sudul curtii se afla moscheea. Ingenunchiand in biserica noastra am stat si m-am gandit.

Aceasta institutie Otomana ar putea deveni compasul convietuirii oamenilor cu origini diferite, cu credinte diferite. Crestinul Ortodox nu se misca din credinta nici macar cu un centimetru. Este intemeiat pe piatra solida, si aceasta piatra este Hristos. Crestinul crede ca biserica lui este stalp si temelie a adevarului. Insa nu are fanatism. Respecta credinta celorlalti.

Recunoaste dreptul lor sa-l slujeasca pe dumnezeul sau dumnezeii lor cum doresc sau cum cred de cuviinta. Ortodoxul are spirit ecumenic, larg. Nu-i este frica de convietuire. Dialogheaza, intelege, ajuta. Are simt pentru adevar in care crede si nu are dubii despre el chiar daca este singur printre neamuri straine si de alta religie. Izolationismul provincial nu ajuta cu nimic. Este trecut. Doar o cale mai exista. Convietuirea intru dragoste pentru toti si persistenta in “credinta data odata sfintilor” (epistola lui Iuda, 3). Exemplu de copiat si in acesta Constantinopolul ecumenic. Darulaceze din Ok Meydan.

Decembrie 2003
Arhimandrit Dositheos

Vocea Balcanilor

"Vocea Balcanilor va fi mai puternica in Europa " a spus premierul Greciei, "Multumim poporului grec!" a raspuns presedintele Romaniei.
Se mai gandesc si altii la identitatea pseudo-blacanica, de fapt post-bizantina?

Negocieri cu Turcia - ce se negociază: aderarea, Croaţia, Ciprul sau Constantinopole?

Înţelepciunea românească populară spune că: "Dacă ai pornit cu vicleşug la târg tăt o să fii vândut la urmă." Adică nu-i frumos că invitarea a doua state s-a făcut negocindu-se pe baza slăbiciunilor.
Spun unii analişti că s-a dat Croaţia pentru Turcia.
Dar Ciprul?
Reprezentanţii U.E. spun că gestul de a invita Turcia indică faptul ca U.E. nu e un club creştin.
Ziariştii lucizi subliniază că deşi Turcia e un stat laic, poporul turc este unul religios şi încă în procent mai mare chiar decât oricare dintre popoarele est-europene. Cum să nu te întrebi de ce Biserica Ortodoxă Română provoacă fiori oficialilor U.E. iar musulmanii, nu?!
Părerea mea, iar exprimată în vorbe populare, e că "se îmbată cu apă rece".
U.E. s-a extins de la statele secularizate nordice spre est şi aici dă faţă cu religia. Fie creştină, ortodoxă, de pildă Grecia şi România, catolică, precum Polonia şi Croaţia sau în cele din urmă cu ne-creştinismul musulman al Turciei.
Toate aceste state sunt laice. Dar votanţii sunt religioşi. Premoniţia mea e că statele estice vor da tonul simfoniei europene în scurt timp.
Că U.E. cea care încearcă să-şi nege obârşia creştină va trebui să ţină seama de oamenii religioşi din popoarele estice. Capacitatea lor de se adapta, mereu criticată ca lentă de vest-europeni le-a transformat în state cu politică deschisă schimbărilor. Vesticii s-au învăţat cu o poitică în care cer altora să adopte principii şi soluţii care nu le zdrucină poziţia politică internă politrucilor proprii. Acestă încremenire este un real pericol pentru U.E.
Din fericire naţuni mari (Turcia - 72 mil, România- 21 mil) şi cu forţe proaspete abia aşteaptă să se bucure de drepturile europene.
În câţiva ani predicile vestice nu vor mai conta şi politicienii occidentali vor trebui să impună propriilor votanţi ce au impus altor naţii. Vom vedea atunci aplicate drepturile omului, toleranţa religioasă şi etnică, acceptarea diversităţii culturale s.a.m.d.
Vom privi şi vom învăţa!
Marele joc se va purta în final tot între spiritul creştin şi cel necreştin.

Grecii si romanii ori Despre obârşie sau soi

Motto:
Nu-mi cerceta obârşia,ci ţine-n seamã soiul,
Guşti fructul, nu tulpina, chiar aur de-ar pãrea...
--- Vasile Voiculescu Sonetul CLV---

Când începe istoria Bizanţului?

a) 284 cu reformele lui Diocleţian;
b) 330 la inaugurarea Constantinololului;
c) 395 după moartea lui Teodosie I cel Mare;
d) 476 la căderea Romei sub Odoacru.

Ei bine, sunt de părere că în nici una din datele de mai sus. Imperiul Bizantin a început sa se nască mult înainte de de Diocleţian. Rădăcinile sale sunt în Imperiul Alexandrin şi doctrina sa se află în strategia civilizatoare universalistă greco-romană.

Cu siguranţă se poate vorbi de "Imperiu Bizantin" după convertirea Sf. Constantin cel Mare pentru că exact acesta este momentul în care doctrina civilizatoare romană se transformă în doctrina universalistă creştină.
Aceasta a stat la baza organizării statale şi expanisioniste.
În cazul Bizanţului nu vorbim pur şi simplu de expansionism ci de expansionism misionar. Războaiele bizantine nu sunt războaie ale unei naţii, romane sau elene. Ele sunt războaiele unei supra-naţiuni, naţiune creştină.
Înspăimântătoarele poveşti de palat bizantine, de altfel, nu chiar aşa de neobişnuite nici chiar în timpurile moderne, reprezintă adeseori acte disperate de apărare a viziunii asupra fiinţei imperiului.
Ieşirile armiilor romee dincolo de limes-urile Romaniei, sunt încheiate invariabil cu tratate irenice care în negocieri nu uita să clarifice interesul romeilor faţă de creştini.
Pentru români e foarte important că pacea dintre Valens şi goţii din Gothia nord dunăreană prevedea explicit protejarea creştinilor fie goţi fie autohtoni.
Fie şi numai acest argument arată că civilizaţia bizantină nu e fascinantă pentru că este produsul unei naţiuni fie greacă, fie romană ci pentru că ea este "imperiul lui Dumnezeu pe pământ" cum frumos a zis-o Runciman. Imperiu care negociază cu duşmanii goţi soarta co-naţionalilor săi reali - creştinii- chiar dacă aceştia se credeau goţi.
Universalismul este şi visul politic de azi, doar că îl ştim sub nume diferite: Uniunea Europeană sau altă dată Globalizare.
Diferenţa este că universalismul bizantin nu s-a făcut în slujba unei convenţii ci sub autoritate divină şi în folosul celor de naţionalitate creştină.
Vă întrebaţi cum de au încăput atunci animozităţile latino-hellenice în această paradigmă creştină.
Tocmai din cauza acestui universalism.
Câtă vreme latinii, care de la Carol cel Mare nu prea aveau sănge latin ci gal sau germanic, au făcut doar mişcări teoretice percepute de Bizanţ ca trădări doctrinare au putut fi toleraţi, când au început să caute alianţe politice altele decât cele naturale, frăţeşti trădarea percepută a fost tocmai contra unităţii creştine şi contra conceptelor ce se fluturau ca stindarde pentru toţi creştinii.
Animozitatea grecilor pentru latini a apărut pentru că în vest se simţea slăbiciunea infiltrării puterii lumeşti împotriva celei divine.
Veţi spune că cezaro papismul nu e străin de politica bizantină. Ba da este! Basileul constantinopolitan avea toate legile si conduitele după Dumnezeu. Basileii erau adesea teologi iscusiţi şi dacă nu, atunci se înconjurau cu nume care stau scrise pe tomuri ce ar fi util să fie citite de politicienii europeni de azi.
S-a înşelat Bizanţul? Cruciada a IV a spune că nu, politica europeană chiar până azi spune la fel.
Îndepărtarea vest-europeană de idealul bizantin s-a produs atunci şi continuă şi azi.
Ca român cu sângele amestecat în vine mărturisesc că ideea mea cum că românii nu sunt vlahi sau daco-romani ci limeşi bizantini, adică supra-etnici creştini mi-e dragă.
Moştenirea bizantină a românilor nu vine din faptul că daco-romanii sau vlahii ar fi fost în nordul Dunării mereu sub administraţie bizantină ci pentru că s-au revendicat conaţionali cereşti, membrii ai Imperiului ceresc a cărui vremelnică oglindire pământească a fost Bizanţul de sub tronul basileului ce se voia executantul voii Basileului Ceresc.

Imperiul Roman de rasarit si apus

In final se pare ca s-a ajuns si aici. Discutia a ajuns la marele subiect: relatia Grecilor si Romanilor, relatia intre cuceritorul si cuceritul, relatia intre cel ce a cucerit prin arme si a fost cucerit prin cultura.
Mai intai aristocratul Balaceanu-Stolnici (prin venele carui curge sange grecesc dupa afirmatiile proprii) face distinctia intre europa apuseana-gotica si europa rasariteana-romanica. Ar fi bine sa urmarim stilurile arhitecturale: stilul byzantin, comun intregii europe pana la secolul 11 cedeaza apoi locul lui stilului romanic (Romanesque style) care se transforma treptat in gothic. Este evident ca dupa schisma din 1054 are loc o schimbare de paradigma culturala in apus. Daca schisma a fost pregatita timp de 2 decenii (de la Carol cel Mare incoace) dupa schisma scindarea a fost extrem de profunda rezultand chiar in modificari arhitecturale.
Oare ce nevoie a condus populatiile din europa de vest, Franci, Germani si Italieni (desi ultimii au continuat sa oscileze inspre Constantinopol pana la renastere) sa caute un stil nou care sa-i diferentieze de trecutul lor bizantin? ce nesiguranta a generat aceasta atitudine trufasa si dorinta acestor popoare abia scapate de angoasa cuceririi Islamice, abia angajate in reconquista, ce teroare ii a determinat sa-si caute o identitate distincta?
Dimitris a continuat intr-un mod foarte subtil observatia onoratului Balaceanu-Stolnici: "doua Europe, una rasariteana centrata de Bizant si Alexandria, grecizata, ortodoxa si platoniciana, cealalta centrata de vechea Roma, latinizanta, catolica si aristoteliana" si "un certificat de deces editat de altii".
Si s-a aratat o tragedie. O angoasa profunda a generat o atitudine trufasa intr-o incercare de a se ascunde, angoasa/trufie care a determinat aceste amarate populatii vest-europene sa se desparta de lumea civilizata de pana atunci. Daca bizantul era continuatorul Romei, Roma era unificatorul regatelor Hellenistice, lumii lui Alexandru cel Mare, o continuare fireasca ai perioadei clasice.
Dintr-o istorie neintrerupta de 1.500 ani s-a rupt a creanga, reprezentata de crestinatatea apuseana.
Daca Roma era una si indivizibila cum a aratat Dimitris (chiar daca aceasta Roma, cea noua, vorbea Greceste) de la schisma au aparut doua... Ca si cum Kievul s-ar autodeclara capitala Rusiei sau Londra capitala SUA.
Insa nu partea politica ne intereseaza aici... ci trauma. O trauma colectiva care a marcat o societate intreaga, a fortat-o sa se rupa de radacinile ei, a determinat-o sa caute o alta identitate. Iar din pacate aceasta societate nu pare sa fi realizat (inca) ce tragedie a avut loc chiar la nasterea ei. Temelia este subreda pentru ca chiar acolo se afla un furuncul mare plin de puroi. Trauma aceasta continua sa genereze atitudini automate, sabloane fata de "originalul" ca si fata de restul lumii.
Trauma... tragedie... pacat.

Grecii sau Romanii ?

As vrea sa pun niste intrebari care ma framanta , si daca stilul pare ascutit ma iertati e doar ca sa subliniez intrebarea mea.

Ma incita ideea ca diferentele ce nu exista sunt create si altele care sunt majore sunt trecute cu vederea. N-as putea sa stau la o separare intre cum zice autorul, unei Europe grecizate , ortodoxe si platoniciene si unei Europe catolice, latinizate si aristoteliene, cand am in minte o diferenta intre spiritualitatea Bisericii pe de o parte si a Religiei sau a Filozofiei pe de alta . Ce vreau sa zic.
1. Ce exact a unit Roma , o lume fragmentata cultural sau mai ales o lume fragmentata administrativ ?(vorbesc de lumea grecoromana inainte de Imperiul Roman)
2. Nu mi se pare ca Imperiul Roman ar fi fost vreoodata Grec sau Roman. A fost din inceputurile lui, chiar si inaintea crearii lui ca un stat unic administrativ, si Grec si Roman, care continea si cunostea toata filozofia grecoromana ori o fi el Aristotel ori o fi el Platon si a depasit nu printr-o noua filozofie sau o noua religie ci in Sanul Bisericii crestine , a Rugaciunii curate si a Unirii mistice .Aceasta unitate spirituala statornica se sprijinea si pe unitatea Bisericii si pe unitatea limbii, caci in Imperiul se vorbeau 2 limbi la cult, la carti la comert. Romanii nu vedeau pe Grecii ca straini si nici Grecii pe Romanii. In schimb vedeau pe popoarele germanice ca straine traditiei grecoromane.
3. E interesant ca dupa atitea secole hranite de radacini comune Grecii si Romanii (si dece nu si verii lor Tracii ) , traind impreuna , bilingvi si crestini , sa aiba stramosii care vorbesc despre ei cica, dar tot zic de acestia bizantinii inexistenti istoric si vorbesc de diviziuni intre Romanii (grecofoni si latinofoni) cand Romanii intotdeauna incercau sa elibereze pe fratii lor aflati sub jugul strainilor cand puteu.
Ideea mea oricum pare e mult diferita.
Continuitatea s-a rupt ? de catre cine ? Otomanii ? Germanii ? Noi dece trebuie sa punem si semnatura noastra la certificatul de deces editat de altii ?

Am citit ceva alaltaieri :
« Pentru 11 secole Constantinopolul a fost centrul unei lumi luminoase.
Spiritul vioi, interesele si dragostea pentru frumosul ai Helenilor, forta mandra si abilitatea Romanilor, si avantul transcedental al Crestinilor Orientali, care s-au unit intr-un intreg fluid si fragil toate acestea acum s-au adormit. Constantinopolul a devenit sediul al salbaticiei, al inculturii, si al lipsei de gust magnifice.
Europa vestica cu amintiri stramosesti de gelozie fata de civilizatia bizantina cu Cosilierii ei spirituali sa acuze pe Ortodoxi ca niste pacatosi schismatici si cu simt de vinovatie pentru ca a parasit pe Orasul (Constantinopol) , a preferat sa ignore Bizantul.Dar nu putea sa stearga datoria ce avea fata de Heleni. Totusi a considerat ca a fost obligata numai fata de epoca Clasica. Filelenii care au venit sa participe la Razboiul de Indepedenta (1821) vorbeau despre Temistocles si despre Pericles dar niciodata pentru Constantin Paleologul ».
Vezi Steven Runciman , « Caderea Constantinopolului ».

C-tin Balaceanu-Stolnici dixit

Constantin Balaceanu-Stolnici scrie printre altele despre apartenenta Romaniei in Europa:
"Din punct de vedere cultural, lucrurile sunt tot atît de clare, dar într-un context mult mai complicat datorita evolutiei istorice a Europei.
Marea globalizare realizata de imperiul roman a reunit într-o structura politico-militara unica tarile circummediteraneene, printre care tarile sud-europene si cele ale Orientului Apropiat si de Mijloc. In aceeasi structura au fost integrate la un moment dat si o parte din teritoriilor noastre, ca si cele britanice, integrare care a depasit obiectivele sale, caci a dus la romanizarea populatiilor de la noi si includerea noastra în sistemul latinitatii.
Ulterior când, sub presiunea dificultatilor de ordin administrativ si militar, Teodosie cel Mare a împartit imperiul între cei doi fii ai sai - Arcadiu si Honoriu - , el a declansat un proces care avea, în cursul secolelor, sa duca la organizarea a doua Europe, una rasariteana centrata de Bizant si Alexandria, grecizata, ortodoxa si platoniciana, cealalta centrata de vechea Roma, latinizanta, catolica si aristoteliana.
În tot Evul Mediu, Europa bizantina a dominat, prin stralucirea culturii si spiritualitatii ei, ca una ce s-a situat în continuarea helenismului, a unui helenism evident metamorfozat de crestinism.
In aceasta perioada de aproape un mileniu, Europa vestica, subjugata si împartita de popoarele germanice, s-a restructurat tîrziu din sec. IX, realizând acea lume carolingiana cultural unitara, din care se va dezvolta mai târziu civilizatia occidentala ce se va impune. În acest context, tarile noastre s-au organizat în cadrul lumii Constantinopolitane, integrîndu-se atît de bine încît, dupa disparitia basileilor înlocuiti de padisahii otomani, am continuat cultura si spiritualitatea imperiului de rasarit, realizînd ceea ce N. Iorga numea Bizant dupa Bizant. Prezenta noastra în sistemul Europei ortodoxe a creat însa falsa idee a dezvoltarii noastre în afara Europei, idee întretinuta de ignoranti sau oameni de rea credinta."

Mi se pare ca descrie in cel mai frumos si cult mod subiectul nostru principal, anume apartenenta Romaniei la un spatiu cultural unitar bizantin si post-bizantin, eminamente European. Articolul este o placere si recomand internautilor citirea lui, autorul avand o luciditate extraordinara cu mult dincolo de cea pe care majoritatea dintre noi o-ar avea.
Impresionant, recomandare 5*****

Teologie si Software

La discuţia din cafeneaua timişoreană incepusem să vă zic despre o nouă temă care-mi sparge nopţile.
Cea cu organizarea software-ului şi imaginea ierarhiilor spirituale.
Asta ducând la posibile apropieri între teologie şi informatică.

La inceput a fost cuvantul...

Asa deci. La inceput a fost cuvantul. Sau mai bine zis... cuvantarea. Adica ce mai? am stat la o cafea un grec si doi romani intr-o zi insorita (prin August intr-o terasa frumoasa din centrul Timisorii) la o cafeluta.
Opa... cafeluta, grec, romani... ce facem noi aici? ce pot avea in comun aceste lucruri? Iaca si intrebarea noastra. Zicea un oarecare Iorga (Nicolae) acum un secol despre "Bizant dupa Bizant", cum ca cica romanii, grecii, bulgarii si restul neamurilor balcanice (si poate si turcii intr-o oarecare, mai mica, masura) ar avea ceva in comun. Sa fi fost vorba de o istorie milenara? (cam asa... in jur de una mie ani, iar in functie de caz chiar mai mult) Sa fi fost vorba de o cultura comuna? (cu diferentele de rigoare care dau identitate si se fecundeaza reciproc adica dau viata, adica indeparteaza moarte, ceva asemanator cu "cu moarte pe moare a calcat"...
Sa fie vorba despre exact aceea religie, ortodoxia care fiecare crede ca e doar a lui si in final ne dam seama ca e ale tuturor? ("ortodoxia mea e mai ortodoxa decat ortodoxia ta"... parca nu pusca, nu-i asa?)
Intr-un final fiecare a venit cu parerea lui, fiecare parere nefiind altceva decat o alta fateta ai aceleias monede... care se pare ca nu are doar doua fatete ci chiar mai multe... trei? patru? cinci? cincizeci? cine stie? poate chiar 6 miliarde (cica acesta ar fi numarul locuitorilor la momentul actual a acestei mici sfere care se cheama pamant).
Intr-un final ne am gandit ca ar fi bine sa discutam mai pe amanunte acest subiect. Iar ca sa nu ne uitam ideile si concluziile a venit Dan cu idea sa "le postam pe net". Zis si facut. Grecu s-a ocupat de computerismele si s-a nascut copilul unei cafele intr-o dupamiaza insorita.

Reguli:
pt ca "socotelile bune ii fac si pe prieteni buni" (proverb grecesc) haideti sa punem cateva reguli. Nu vrem sa strangem de gat bietul nou-nascut deci as propune sa fim cat mei "permisivi" (macar pt inceput).
Regula nr.1
Limba folosita in acest blog este limba romana. Cu diacritice, fara, cu tz/sh etc sa fie treaba fiecaruia. Eu personal n-am diacritice deci nu trageti!
Regula nr.2
Acest spatiu este unul privat. Este casa/locul/locus/sit unei comunitati. Cine vine aici e binevenit insa sa nu uitam: sa fim cuvinciosi. Nu cerem lucruri absurde, doar bun simt. Fie te duci la matusa ta, sau la fratele bunicului tau, te comporti cum se cuvine frumos si cu respect. Daca te mai scapi odata si odata nimeni nu ti-o ia in nume de rau. Insa daca devine o chestie sistematica... matusa nu te mai primeste acasa. Asa si noi. Posturile se pot sterge. Te rugam insa nu ne forta sa le stergem. Pentru ca pretuim parerea ta.
Regula nr.3
Fiecare om are drept la parerea lui. In consecinta cu totii trebuie sa respectam pe fiecare fie este membru ai comunitatii noastre, fie e doar in trecere. Sa fim constienti: cei mai multi dintre vizitatorii vor citi si vor pleca mai departe. Unii ,mai putini, o sa mai scrie doua-trei randuri. Doar o minoritate va reveni si va face parte din comunitate. Deci trebuie, hai sa ma repet... trebuie, sa dam dovada de toleranta si intelegere

Sper sa nu mai fie nevoie de alte reguli. Adeseori insa realitatea ne va obliga sa definim, sa delimitam comunitatea noastra mai mult si mai mult. In acest caz probabil vor mai aparea reguli. Dar totul cu masura.
Hai noroc.
Si la multi ani ;-)