duminică, iunie 10, 2007

Politicul si culturalul in Romania


In perioada aceasta suntem bombardati de informatii referitoare la o criza politica majora. Parlamentul si presedintele sunt la cutite, incercari se fac ca sa se detroneze guvernul sau presedintele, unele partide ies din guvernare, altele se asteapta/spera sa intre...
Nu ne vom ocupa aici de cine are "dreptate" sau cine "greseste".
Indiferent de pozitie ideologica sau politica pe care o are fiecare, un lucru este clar: politicienii s-au autonomizat intr-o lume separata, izolata de populatie care ii a ales. Se zbat pentru mentinerea priviilegiilor lor iar "munca" lor se traduce la prelucrare de texte numite eufemistic "proiecte normative" care nu fac nimic altceva decat sa "reformeze" asa numite "institutii".
In momentul de fata omul de rand ar putea la fel de bine sa fie aruncat din aceasta ecuatie. "Binele tarii" este scopul "declarat" ale tuturor acestor politicanti, insa tara fara popor nu este de conceput.
Iar poporul are anumite griji. Nu vorbim aici despre grijile esentiale cum ar fi o bucata de paine si o ciorba in blidul copiilor, un strop de apa de baut si eventual spala, niste toale ca sa nu ne fie frig sau un acoperis de asupra capului nostru.
De bine de rau, aceste nevoi sunt acoperite. Fiecare are un salar (chiar daca ar trebui sa mai faca ceva "pe langa" ca sa se descurce), mai toti avem cate o masina (si o amarata de Dacie e pentru cei mai multi indeajuns) si cu totii avem un acoperis (chiar daca unii stau cu parintii, casatoriti si cu copii neputandu-si permite preturi mai ridicate decat in Germania, pentru achizitionarea unui apartament propriu).
Nu la aceste nevoi ne referim...
Exista alte nevoi care se cer satisfacute in momentul de fata:
Cu totii vorbim despre "tara noastra", "patria noastra", unii chiar intr-un mod exaltant, majoritatea insa cu o amaraciune in glas.
Apartenenta la aceasta societate, care este alcatuita prin unirea tuturor comunitatilor cuprinse in granitele acestei tari, proaspata membra a comunitatii statelor unite a Europei, aceasta apartenenta este ceva care nu ne incalzeste, nu naste in noi un sentiment de mandrie.
Ne lasa reci.
Pe unii chiar ii repugna intr-o asemenea masura incat sa-si caute patrii noi in strainatati, pasapoarte noi, Canadiene sau Americane, orice altceva numai nu romanesti.
Unde s-a facut greseala? Unde am pierdut calea noastra si ne am ratacit?
La urma urmei ce este acest lucru care transforma un amestec de lume intr-o comunitate si intr-un popor?
Maretia acestui poppor s-a pierdut in momentul in care romanul a uitat ca o are. Apartenenta la un mare imperiu, la o cultura de o influenta extraordinara, la un crez si la o ierarhie a valorilor diferita de cele ale germanului, englezului si Suedezului (cu totii de altfel actuali colegi intru unitate Europeana), apartenenta la acest imperiu s-a facut uitata.
Miturile si povestile populare Romanesti despre Tarigradul, orasul resedinta al Czar-ului, cezarului imperiului Roman de rasarit, Constantinopolul s-au aruncat de mult la gunoi.
Ce insemna de fapt Constantinopolul? Ce cultura purta cu el acest oras regal?
Dupa caderea lui la Otomani si redenumirera orasului in Istanbul, cea ce a ramas acolo era doar sediul patriarhiei ecumenice. Patriarhul tuturor popoarelor ortodoxe, etnarhul, a pastrat in jurul lui aura vechiului imperiu, iar nobilimea imperiului cazut s-a aglutinat in jurul acestei institutii stravechi.
Ce valoare simbolica avea pentru poporul Roman acest oras, acest sediu, atat de mare incat principatele Romanesti sa tanjeasca sa-l elibereze (pana la vremea lui Stefan cel mare), sau sa-l sprijine atat de generos cu daruri si ctitorii?
Cum s-a facut posibil ca tronul imparatului Roman de rasarit, cazut sub papucul musulmanilor, sa revina domnilor Tarii Romanesti si Moldovei?
Cum de s-a putut uita ca acest popor a fost privit ca cea mai mare speranta ale tuturor crestinilor ortodocsi de sub ocupatie turceasca?
Astazi totul s-a maturat. Maretia, gloria, privirile pline de speranta s-au dus.
Nu mai departe de 1912 Bucurestiul pastra stralucirea puterii byzantine de demult, ramasese unul dintre cei mai puternici jucatori in commonwealthul ortodox post-byzantin: primul ministru Grec E. Venizelos a cerut ajutorul si interventia omologului sau roman, Tache Ionescu, in primul razboi Balcanic impotriva Bulgariei.
Poate romanii au uitat aceste sclipiri de glorie si mandrie nationala pentru ca unii le au spus ca e rusiine sa fii tu insuti. E rusine sa fii credincios, mai bine, mai "modern" este sa fii "liber cugetator", sa vorbesti frantuzeste (astfel incat unii de rusine au decurs la furculision si alte asemenea fenomene hilare).
Actualmente acest popor se chinuie sa-si regaseasca radacinile. Sute de mii de romani se pierd asimilandu-se treptat in america, canada si alte state europene.
Se pierd pentru ca se asimileaza. Si se asimileaza pentru ca nu au radacini puternice de unde sa suga seva traditiei, unei traditii marete, puternice care sa-le dea mandria apartenentei la o comunitate de viteji, de oameni puternici, sa le dea exemple si imbolduri ca sa infloreasca sa se realizeze. Nu individual, separat si fara ancora, ci ca membrii unui colectiv, unei comunitati la fel de prospere si marete.

Regasirea radacinilor acestui popor este singura lui sansa de supravietuire.

2 comentarii:

Pr. Dan Sabău spunea...

Adervărat, românii au un fel unic de a-şi dispreţui valoarea reală şi a cultiva importuri facile.

Christo Demotis spunea...

Aici adaug ca nu doar Romanii si toate popoarele balcanice, post-bizantine (adica de sorginte ortodoxa) sunt de secole intr-o perioada de cercetare a radacinilor lor. Osciland intre xenomanie si xenofobie popoarele noastre isi cauta un echilibru. Din pacate ca orice pom, fara radacini nu putem creste.
Evolutia noastra ca popoare, astfel incat sa putem juca rolul nostru in Europa Unificata, saltul nostru inainte, se poate face doar avand o baza solida. O baza care sa fie conform psihismului nostru, care sa vorbeasca inimii noastre, nu doar mintii.
Aceasta baza nu poate fi conferita prin "institutii" sau "mecanisme statale", "autoreglarea pietii" sau alte masinatiuni.
Este nevoie de o viziune.
O viziune care se bazeaza pe istoria noastra, pe exemplele de urmat, eroii nostri din copilarie, din familiile noastre, din sat, din oras, din comunitatile noastre.
Regasirea acestei viziuni, adaptarea ei la prezent si viitor, transformarea ei in bloc de start ca sa inceapa marathonul, este un proces care deja a inceput.
Care este pozitia poporului Roman? O sa-si piarda identitatea, devenind o adunatura de indivizi, Americani, Europeni, Canadieni sau orice altceva, fara radacini si fara stabilitate?