Imperiul Roman de rasarit si apus

In final se pare ca s-a ajuns si aici. Discutia a ajuns la marele subiect: relatia Grecilor si Romanilor, relatia intre cuceritorul si cuceritul, relatia intre cel ce a cucerit prin arme si a fost cucerit prin cultura.
Mai intai aristocratul Balaceanu-Stolnici (prin venele carui curge sange grecesc dupa afirmatiile proprii) face distinctia intre europa apuseana-gotica si europa rasariteana-romanica. Ar fi bine sa urmarim stilurile arhitecturale: stilul byzantin, comun intregii europe pana la secolul 11 cedeaza apoi locul lui stilului romanic (Romanesque style) care se transforma treptat in gothic. Este evident ca dupa schisma din 1054 are loc o schimbare de paradigma culturala in apus. Daca schisma a fost pregatita timp de 2 decenii (de la Carol cel Mare incoace) dupa schisma scindarea a fost extrem de profunda rezultand chiar in modificari arhitecturale.
Oare ce nevoie a condus populatiile din europa de vest, Franci, Germani si Italieni (desi ultimii au continuat sa oscileze inspre Constantinopol pana la renastere) sa caute un stil nou care sa-i diferentieze de trecutul lor bizantin? ce nesiguranta a generat aceasta atitudine trufasa si dorinta acestor popoare abia scapate de angoasa cuceririi Islamice, abia angajate in reconquista, ce teroare ii a determinat sa-si caute o identitate distincta?
Dimitris a continuat intr-un mod foarte subtil observatia onoratului Balaceanu-Stolnici: "doua Europe, una rasariteana centrata de Bizant si Alexandria, grecizata, ortodoxa si platoniciana, cealalta centrata de vechea Roma, latinizanta, catolica si aristoteliana" si "un certificat de deces editat de altii".
Si s-a aratat o tragedie. O angoasa profunda a generat o atitudine trufasa intr-o incercare de a se ascunde, angoasa/trufie care a determinat aceste amarate populatii vest-europene sa se desparta de lumea civilizata de pana atunci. Daca bizantul era continuatorul Romei, Roma era unificatorul regatelor Hellenistice, lumii lui Alexandru cel Mare, o continuare fireasca ai perioadei clasice.
Dintr-o istorie neintrerupta de 1.500 ani s-a rupt a creanga, reprezentata de crestinatatea apuseana.
Daca Roma era una si indivizibila cum a aratat Dimitris (chiar daca aceasta Roma, cea noua, vorbea Greceste) de la schisma au aparut doua... Ca si cum Kievul s-ar autodeclara capitala Rusiei sau Londra capitala SUA.
Insa nu partea politica ne intereseaza aici... ci trauma. O trauma colectiva care a marcat o societate intreaga, a fortat-o sa se rupa de radacinile ei, a determinat-o sa caute o alta identitate. Iar din pacate aceasta societate nu pare sa fi realizat (inca) ce tragedie a avut loc chiar la nasterea ei. Temelia este subreda pentru ca chiar acolo se afla un furuncul mare plin de puroi. Trauma aceasta continua sa genereze atitudini automate, sabloane fata de "originalul" ca si fata de restul lumii.
Trauma... tragedie... pacat.