sâmbătă, august 27, 2005

Teologie si Software


La discuţia din cafeneaua timişoreană incepusem să vă zic despre o nouă temă care-mi sparge nopţile.
Cea cu organizarea software-ului şi imaginea ierarhiilor spirituale.
Asta ducând la posibile apropieri între teologie şi informatică.

4 comentarii:

Christo Demotis spunea...

Hai sa incercam sa aruncam cateva ganduri pe masa poate iese ceva:
Deci... Omul este demiurg. Este co-demiurg de fapt. Omul da nume, da sens. Asa s-a facut ca D-zeu l-a pus pe Adam sa numeasca toate fiintele raiului care treceau prin fata ta. In felul acesta Adam a facut prima incercare, tentativa de a crea o limba prin numire, de fapt oferire de sens fiecarui "lucru/obiect" (res) transformandu-l in fiinta prin numire. Aici intervine si smecheria cu turnul Babel... Daca inainte de Babel exista un singur nume pentru fiecare obiect care stfel se subiectiviza, se transforma intr-o fiinta, iesea din neant si intra in constiinta co-demiurgului, participa la gandirea noastra, de atunci incolo am avut o "alunecare" de paradigma de la sens la sunet.
Nu? pentru ca pisica e o pisica indiferent de limba pe care o folosesti (kater, gata, cat, macke, pisica, neko etc etc). Insa dupa cum ai vazut in parenteza sunetul folosit de exprimare aceleiasi imagini se modifica. In felul acesta cred ca reusesc sa ating cea ce ai exprimat: limbajul este limbaj doar dincolo de limbaj. Suna a teologie apofatica un pic ;-)
E clar ca exista o limba universala insa problema e ca din momentul in care nu putem comunica prin aceasta limba (adica fara cuvinte, fara vorbe, doar prin transmisie de gand) omul s-a retrogradat, a suferit un downgrade, s-au "stricat" unele sisteme si s-au folosit cele de rezerva: vocea, sunetele, fonemele. In felul acesta am pierdut capacitatea de a comunica prin gand pe care o aveam inainte de Babel adica telepatia, limba rugaciunii.
Insa dupa cum ai aratat fiecare om inca gandeste cu aceasta "limba" adica gandeste in gand, si pisica inainte de a fi o pi-si-ca este mai intai o imagine, un gand, un cat/macke/gata/neko/kater. Acest lucru simplu, adica ca mai intai gandim si abia dupa aceea articulam am incercat probabil sa-l exprimam si in limbile de programare (uf! am ajuns si aici). Din pacate limbile de programare sufera de un downgrade in plus! nu mai avem limba trupului, inflexiunile vocii etc etc... Ramane doar o adunare de litere si simboluri alfanumerice intr-o structura bine definita.
Iar orice greseala se soldeaza cu un "syntax error", esec de compilare si ore intregi de debugging.

Acestea sunt doar cateva ganduri. Sper ca pe el altcineva sa preia stafeta si sa construiasca mai departe.

Christo Demotis spunea...

Ca revenire:
Am gasit un articol interesant despre limbile de programare si cat de succinte sunt ele. O lectura lunga, in engleza dar cine are rabdare sa-o termine (si apoi sa-o si prelucreze mental) cred ca se va trezi cu cateva idei bune despre limbajul in general.
Linkul este aici:
http://www.paulgraham.com/power.html

Dux Decanto spunea...

Sunt noţiuni asupra cărora ar trebui să convenim pentru a ne asigura că discursul nostru rămâne coerent.
Fie limba totalitatea procedeelor şi mijloacelor folosite pentru a exprima idei şi sentimente.
Fie ca ideile şi sentimentele să se constituie în informaţii.
Fie ca mijloacele şi procedeele care exprimă să se constituie în mesaje.
Fie ca purtarea mesajelor între un oarecare emiţător şi un oarecare receptor să fie numită comunicare.
Fie ca mediile de transmitere a informaţiei să se cheme purtători.
Transmiterea informaţiei se face sub timp şi astfel se constituie în semnal. Semnalele se au ca parametrii variaţiile diferitelor mărimi fizice care le determină.
Fie semn purtătorul de mesaj care constiuie o parte de compus cu altele pentru a crea un mesaj complex. În mod particular semnul poate fi un cuvânt.
Fie ca un semn nedespărţit de semnificaţia sa, de realitatea pe care o exprimă, să se constituie în simbol. Fie ca suma semnelor şi simbolurilor unui emiţător de mesaje să se constituie într-un limbaj. Fie ca descrierea unui limbaj să cuprindă reguli precum semanitca şi gramatica. Gramatica se distinge în sintaxă şi morfologie.
Acestea sunt foarte importante pentru viaţa unul limbaj fiindcă ele îi permit să evolueze. Asftel, un limbaj care are o evoluţie continuă şi de durată este un limbaj natural. Evoluţia este dată de mobilitatea limbajului. Mobilitatea este capacitatea unui limbaj de a accepta sau creea semne neprevăzute in gramatica lui.
Fie ca limbajul care îl explică pe un altul secundar să fie recunoscut ca metalimbaj.
Asftel, limba maternă este metalimbajul unei limbi străine studiate fiindcă o explică pe cea din urmă.
Fie ca aceste noţiuni să ne satisfacă pe moment!
Limbile umane pot prin morfologie să nuanţeze semnificaţiile. Limbajele artificiale (în speţă, de programare) nu pot face acest lucru cu uşurinţă şi există o preocupare continuă pentru a remedia acest lucru.
Dificultăţile rezultate duc la aprecierea că într-o comunicare nu este suficient să avem:
informaţii, limbaj, emiţător, purtători, receptori ci şi un metalimbaj ultim, un arhetip lingvistic care să tezaurizeze ideile şi sentimentele de exprimat.
De aceea limbajele de programare incearcă exprimarea nuanţelor cu ajutorul variilor parametrii şi nu cu nuanţe.
Am definit faptul că un metalimbaj este necesar pentru a învăţa o limbă. Metalimbajul limbii materne este insuficient studiatul limbaj afectiv.
Şi totuşi această ultimă afirmaţie e departe de a mulţumi o persoană cu educaţie teologică fie şi doar pentru că acesta ridică întrebarea metalimbajului suprem.
Arhe-limbajul este totodată şi supra-limbaj. Limbajul paradoxal care nu are comun cu orice alt limbaj uman nimic altceva decât starea de iubire.
Arhe-limbajul izvorăşte din iubire şi comunică exclusiv iubire.
Capacitatea demiurgică a omului se opreşte aici. Omul nu poate crea şi nici măcar copia arhe-limbajul. El poate doar participa la acesta. O face cănd învaţă iubirea în pântecele maicii sale şi ajunge să o facă în starea de sfinţenie.
Informatica poartă în sine esenţa cea mai distilată a demiurgiei umane, participarea creativă cea mai rafinată.
Iată motivarea dezvoltării acestui eseu până la profunzimea studiului.

Christo Demotis spunea...

Excelenta prezentare.
M-as opri putin pe idea metalimbajului si limbajul matern. As zice ca exista un ceva (limbaj dar non-limbaj) cea ce Duxx a descris-o sub forma semnelor si simbolurilor. Este vorba despre experientele noastre, trairile noastre si sentimentele ce au izvorat de acolo. Senzatiile noastre in urma experientelor se tezaurizeaza si se impletesc creandu-se itzele care interconecteaza gandirea noastra. Astfel fiecare semn este un simbol care la randu-i este un nod intr-o retea de legaturi. In felul acesta un X la care avem incredere poate subliminal sa se lege si sa activeze senzatia securitatii avuta pe sanul matern, mirosul mamei, una dintre primele si cele mai puternice experiente al noului nascut. Aceste lucruri/trairi/sentimente s-ar putea condensa si interconecta intr-un asa-zis meta-limbaj.
Insa cum bine a punctat Duxx ar exista ceva mult mai puternic, acest arhe-limbaj pomenit. Ceva care pare-mi-se este ceva chiar dincolo de pantecele matern care are de a face chiar cu alcatuirea, cu formarea persoanei umane.
As fi tentat sa cred ca iubirea este ceva inerent, preconstruit, presadit in sufletul uman, in psyche. Chiar un atribut al persoanei. Prosopon, ipostasul prin insasi existenta lui este intru iubire. Ca si cum am zice ca apa este uda. Vorbim despre acelasi lucru. Iar acest arhe-limbaj (bravo Duxx pentru clarificarea adusa) se afla chiar la baza senzatiilor care "picanteaza" trairile noastre si le dau sens. In felul acesta apar simbolurile care alcatuiesc metalimbajul care abia la sfarsit se traduce intr-un "limbaj" (matern, strain sau orice altceva).
In incheiere parca nu gasesc ceva mai potrivit decat sa copiez de mai sus: "Capacitatea demiurgică a omului se opreşte aici. Omul nu poate crea şi nici măcar copia arhe-limbajul. El poate doar participa la acesta. O face cănd învaţă iubirea în pântecele maicii sale şi ajunge să o facă în starea de sfinţenie.
Informatica poartă în sine esenţa cea mai distilată a demiurgiei umane, participarea creativă cea mai rafinată."